Polițiștii rutieri argeșeni au fost sesizați, în seara zilei de 7 aprilie, în jurul orei 21:00, cu privire la un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme, pe DJ 659, între localitățile Suseni și Bradu.
În urma verificărilor, s-a stabilit că un bărbat de 45 de ani, din Suseni, ce se afla la volanul unui autoturism pe DJ 659, pe raza comunei Suseni, din direcția Suseni spre Pitești, în împrejurări ce urmează a fi stabilite din cercetări, ar fi pătruns pe contrasens, lovind un alt autoturism, care se deplasa din sens opus, fiind condus de către un bărbat de 52 de ani, din Pitești.
În urma coliziunii, bărbatul de 45 de ani, din Suseni, a suferit leziuni ușoare.
De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, a rezultat că șoferul de 45 de ani se afla sub influența alcoolului, valoarea afișată fiind peste limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care cel în cauză a fost transportat la spital, pentru recoltarea de probe biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei.
De asemenea, al doilea conducător auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o valoare de 0,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducere sub influența alcoolului, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.
Totodată, în cadrul cercetărilor, dreptul de a conduce al ambilor conducători auto a fost suspendat, fiind eliberată dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Aleph News/ descriptiv.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
âhttps://anchetaonline.ro/accident-rutier-caruta-implicata-balilesti-153260/