Vești bune pentru elevii care primesc burse sociale!

de | 12.04.2022 11:03 | Economic, Importante, Național, Știri

Printre măsurile anunțate de coaliția de guvernare prin planul ”Sprijin pentru economia României” se află și cea a voucherelor pentru elevii care primesc burse sociale de 200 de lei pe lună. Aceștia ar urma să mai primească pe lângă suma menționată alți 30 de euro.

Liderii coaliţiei de guvernare au prezentat pachetul de măsuri economice şi sociale ce urmează să fie luate în contextul valului de scumpiri din ultima perioadă. Numit “Sprijin pentru economia României” acesta este în valoare de 17,3 miliarde de lei, dintre care 9 miliarde provin din fonduri europene și 8.3 miliarde de la bugetul de stat, se arată în document.

 

Nicolae Ciucă a anunțat vestea bună:

Vouchere pentru elevii care primesc burse sociale: 30 de euro pentru fiecare lună în care sunt organizate cursuri școlare, pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine.

Pentru Protecția Copilului vom majora drepturile acordate copiilor din sistemul de protecție specială, inclusiv ale celor cu dizabilități care se află în acest sistem, precum și mamelor din centrele maternale.

Vor beneficia aproximativ 47.000 de copii.

 

Valoarea totală a pachetului de sprijin este de aproximativ 86 de milioane de lei. Alocația zilnică de hrană crește de la 12 lei, cât este acum, la 16 lei pe zi, respectiv de la 16,6 la 22 de lei pe zi, funcție de vârsta copilului.

Sumele lunare de care beneficiază copiii și tinerii din sistemul de protecție specială pentru unele nevoi personale se majorează de la 28 de lei la 150 de lei. Cresc cu 58% sumele acordate anual copiilor și tinerilor pentru îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite, alocația lunară de plasament de la 630 de lei la 900 de lei, iar în cazul copiilor cu dizabilități de la 945 de lei la 1.350 de lei lunar.

Guvernul vine în sprijinul familiei din România

„Ne asumăm implementarea unei politici publice de creștere a natalității, sprijinind cuplurile care nu pot avea copii. Extindem astfel numărul persoanelor care pot aplica pentru un astfel de program de la 300 la 5.000 în anul 2022. Valoarea totală a programului este de aproximativ 100 de milioane de lei” a completat Ciucă.

 

2022 este Anul Tineretului în Uniunea Europeană și în România. În acest context ministrul a precizat următoarele:

Valoarea totală pentru întreg programul este de aproximativ 500 de milioane de lei.

Anul 2022 este Anul Tineretului în Uniunea Europeană și în România. Şi avem în vedere următoarele.

Programul pentru tinere familii – credit în valoare de maxim 75.000 de lei, garantat în proporție de 80% de către stat, pentru plata cheltuielilor cu creșa, grădinița, școala, after-school, plata chiriei, avans din achiziția unei locuințe.

Programul Național Student Invest – credit în valoare de maxim 50.000 de lei, în proporție de 80%, garantat de către stat pentru taxe de studii, publicarea unor cărți sau a studiilor de specialitate, plata locurilor de cazare în căminele studențești”.

LISTA completă a măsurilor anunțate o puteți citi AICI.

 


 

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Guvernul României

Ultimele articole