Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat cercetări într-un dosar penal privind traficul de droguri de risc și mare risc, în formă continuată și au prins în flagrant delict un tânăr de 25 de ani, care vindea canabis și ecstasy.
Potrivit IPJ Argeș, pe parcursul lunii aprilie 2024, tânărul de 25 de ani ar fi vândut substanțe interzise, în mod repetat, consumatorilor din Argeș și municipiul București.
Pentru administrarea probatoriului, oamenii legii au efectuat și o percheziție la domiciliul acestuia, unde au fost descoperite 9 forme de droguri, precum și peste 60.000 de lei.
În continuare, în baza unui mandat de percheziție emis de instanța competentă, la locuința celui în cauză a fost efectuată o percheziție domiciliară, fiind descoperiți și ridicați aproximativ 62.000 de lei, grindere și un cântar electronic de precizie, precum și droguri de risc și mare risc, după cum urmează: 500 de grame de canabis, 70 de grame de NSP, 80 de grame amfetamină, 7 timbre LSD, 10 grame MDMA, 1 gram de hașiș, 8 comprimate tramadol, 60 de grame de ciuperci psilocybe și 43 de comprimate MDMA.”, transmite IPJ Argeș
Tot ieri, 23 aprilie, după administrarea probatoriului, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Pitești au dispus reținerea tânărului, pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, 24 aprilie, să fie dispuse măsuri preventive.
foto descriptiv gds.ro
Video IPJ Argeș
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Tânăr din Vâlcea prins în Argeș la volanul unui autoturism cu numere false