Percheziții la sediul central Orange! Suspiciuni de abuz de poziţie dominantă

de | 12.04.2022 16:26 | După subiect, Eveniment, Știri

Percheziții de amploare, efectuate de inspectorii de la Autoritatea pentru concurență din Franța, la sediul central al grupului francez de telefonie Orange! Controalele au fost făcute în urma suspiciunilor de abuz de poziţie dominantă pe piaţa Internetului prin fibră optică, conform revistei Capital din Franța.

De asemenea, au fost desfășurate percheziții și în alte trei locații ale grupului Orange. Potrivit revistei Capital, acestea controlează 40% din piața internetului prin fibră optică din Franța.

Conform economica.net, primul dosar vizează refacerea rețelei de telecomunicații din Saint-Barthelemy şi Saint-Martin, devastată de ciclonul Irma care a avut loc în anul 2017. Compania Orange este acuzată de operatorul Dauphin Telecom că ar fi fost favorizată în privința rețelelor care ar fi fost repuse în funcțiune înaintea celorlalți operatori.

Al doilea dosar vizează suspiciuni de abuz de poziţie dominantă pe piaţa Internetului prin fibră optică din Franţa. Orange îşi închiriază reţeaua de Internet în bandă largă concurenţilor sau colectivităţilor locale. Potrivit cercetărilor, în trecut, unora dintre aceştia li s-ar fi interzis accesul la infrastructura Orange sau ar fi fost solicitate tarife mult prea mari pentru a putea lansa la rândul lor o ofertă.

Efectuarea perchezițiilor a fost confirmată de un purtător de cuvânt de la Orange. Acesta a precizat că grupul va contesta controalele în instanță.

Orange este unul dintre cei mai mari operatori de telecomunicații din lume, prezent în 26 de țări, inclusiv în România.

Foto economica.net

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Franţa | Orange