Joi, 12 mai, președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede majorarea de la 100 km/h la 120 km/h a limitei maxime de viteză pe drumurile expres.
Actul normativ modifică și completează Ordonanța de urgenţă a Guvernului nr.195/2002, în vederea stabilirii unui regim de circulaţie diferenţiat pe drumurile expres.
Amintim că pe data de 14 aprilie, propunerea legislativă a USR a fost adoptată de Camera Deputaților. Proiectul a trecut cu 283 de voturi „pentru” și o abținere, chiar înainte să fie dați în circulație primii kilometri de drum expres din România.
Adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18km din DEx12 Craiova – Pitești, ce reprezintă varianta de ocolire a orașului Balș. „Adoptarea legii a venit fix la timp pentru că, săptămâna viitoare, vor fi dați în circulație primii kilometri de drum expres din România. E vorba de un lot de 18km din DEx12 Craiova – Pitești, ce reprezintă varianta de ocolire a orașului Balș”, anunța în luna aprilie, președintele USR, Cătălin Drulă.
Prin urmare, vitezele maxime în afara localităților pentru categoriile A și B vor fi următoarele:
- 130 km/h pe autostrăzi
- 120 km/h pe drumurile expres (faţă de 100 km/h)
- 100 km/h pe drumurile naţionale europene (E)
- 90 km/h pe celelalte categorii de drumuri.
În ceea ce privește autovehiculele din categoriile C,D și D1, situația este în felul următor în privința vitezelor maxime:
- 110 km/h pe autostrăzi
- 100 km/h pe drumurile expres (faţă de 90 km/h)
- 90 km/h pe drumurile naţionale europene (E)
- 80 km/h pe celelalte categorii de drumuri
De asemenea, pentru categoriile A1, B1 şi C1 limitele de viteză vor fi:
- 90 km/h pe autostrăzi
- 85 km/h pe drumuri expres (faţă de 80 km/h)
- 80 km/h pe drumurile naţionale europene (E)
- 70 km/h pentru celelalte cateogorii de drumuri.
Pe autostrăzi sau pe drumurile expres este interzisă circulaţia pietonilor, a autovehiculelor cu gabarite sau mase depăşite, fără autorizaţie specială de transport eliberată de administratorul drumului public, conform reglementărilor în vigoare, a vehiculelor cu tracţiune animală, a animalelor, a vehiculelor trase sau împinse cu mâna, a bicicletelor, trotinetelor electrice si mopedelor, a tractoarelor agricole sau forestiere şi a maşinilor autopropulsate pentru lucrări agricole, precum şi a vehiculelor care, prin construcţie sau din alte cauze, nu pot depăşi viteza de 50 km/h”, au adăugat deputații.
Propunerea legislativă a fost depusă în luna octombrie a anului trecut.
Care este diferența între un drum expres și o autostradă
În acest moment, în România nu există niciun drum expres, urmând ca săptămâna viitoare fie dați în circulație primii kilometrii ai drumului expres Pitești-Craiova.
Potrivit normativelor, drumurile expres nu sunt foarte diferite față de autostrăzi. Principalele diferențe sunt reprezentate de lipsa benzii de siguranță și viteza maximă admisă, dar și costurile mai reduse pentru realizările acestora. La fel ca autostrăzile, drumurile expres au câte cel puțin două benzi pe sens și ocolesc localitățile. De asemenea, nu se intersectează cu altă cale de transport.