Incident grav în această seară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Un bărbat a căzut de la etajul doi al clădirii, suferind răni semnificative.
Este vorba despre un bărbat în vârstă de 40 de ani, din Corabia.
El era internat pe Secția Chirurgie a unității medicale, iar în jurul orei 20:00 s-a urcat pe pervazul exterior al ferestrei unui salon de pe etajul unde era internat și a devenit extrem de agitat.
Poliția a fost alertată de eveniment prin apel la 112.
La data de 16 iunie 2024, în jurul orei 20:00, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Olt a fost sesizat, prin apel 112, cu privire la faptul că o persoană agitată se află pe pervazul exterior al ferestrei unui salon de la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina. Din primele verificări, poliţiştii deplasaţi la faţa locului au stabilit faptul că un bărbat, în vârstă de 40 de ani, din oraşul Corabia, judeţul Olt, ar fi căzut de la etajul doi al Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina”, a transmis, duminică seară, IPJ Olt.
Potrivit adevărul.ro, se pare că bărbatul a încercat să își pună capăt zilelor. Salvatorii nu au mai avut timp să intervină.
Este vorba de un pacient de 40 ani, internat în secția de Chirurgie generală, cu politraumatism, care, din ce am înțeles de la colegii mei, a fost consultat și are examen psihiatric, cunoscut cu probleme de acest gen, sub tratament. Deși a fost contenționat, a reușit să se elibereze și, cumva, a fost o negociere oarecum între medici și el. În momentul în care a auzit pompierii și sirenele, a ales să sară de la etaj”, a declarat directorul medical al Spitalului Județean de Urgență Slatina, medicul Florin Popa, pentru Adevărul
În urma evenimentului, bărbatul ar fi suferit o fractură deschisă de membru inferior.
Poliţiştii au deschis un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Foto descriptiv reporter24.ro
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro