Un tânăr de 17 ani din Craiova a avut parte de un final cumplit. El și-a pierdut viața, după ce s-a aruncat în gol de la 25 de metri.
Incidentul tragic a avut loc la primele ore ale dimineții.
Potrivit news.ro, înainte de a recurge la acest gest extrem, tânărul a sunat la 112 anunțând că se află în zona fostului Siloz și vrea să-și pună capăt zilelor. Ulterior, s-a aruncat de pe clădire.
Mai multe echipaje de prim-ajutor s-au mobilizat și s-au îndreptat către locația de unde a venit apelul. Din păcate, ajunși la fața locului, salvatorii l-au găsit pe adolescent fără suflare.
La faţa locului s-au deplasat de urgenţă poliţiştii şi personal medical din cadrul SAJ Dolj, unde, din păcate, a fost găsit tânărul în cauză, care prezenta semne incompatibile cu viaţa, ca urmare a căderii de pe o clădire, de la o înălţime de aproximativ 25 de metri”, au transmis reprezentanții IPJ Dolj
Polițiștii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.
Foto descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro