Liderul PSD Sorin Grindeanu îi solicită ministrului Energiei să vină urgent cu un plan pentru rezolvarea problemei prețurilor mari la energie. Acesta se teme că prețurile ridicate ar putea determina marii producători auto să plece din România.
Invitat miercuri seară la Antena 3 CNN, Sorin Grindeanu a susținut că România s-ar afla printre țările cu cele mai mari prețuri la energie din Uniunea Europeană și a spus că reducerea acestora ar trebui să devină o prioritate pentru Guvern.
Ministrul Energiei trebuie să vină cu un plan pe energie, pe prețuri la energie. Cred că avem cel mai mare preț din UE, sper să fiu contrazis, trebuie să fie prima prioritate”, a declarat liderul PSD.
Sorin Grindeanu: „Nu vreau să avem pe conștiință că pleacă Dacia sau Ford”
De asemenea, acesta a atras atenția că energia scumpă afectează competitivitatea companiilor care produc în România și că există riscul ca unii dintre marii investitori să își mute activitatea în alte țări. Printre companiile despre care a vorbit liderul social-democrat se numără Dacia și Ford, doi dintre cei mai importanți producători auto din țară.
Eu nu vreau să avem pe conștiință că pleacă Dacia sau Ford tocmai din cauza acestui preț ridicat la energie și să vedem care e planul și e de datoria Ministerului Energiei să-l prezinte urgent”, a avertizat Sorin Grindeanu.
Liderul PSD, Sorin Grindeanu, a mai declarat că anul viitor nu vor fi majorate taxele și că statul își va achita datoriile către firme în cel mult 90 de zile. El a susținut că mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate și a anunțat că partidul va propune măsuri pentru relansarea economiei.
Vreau să transmit clar oamenilor de afaceri că taxele nu vor crește”, a declarat președintele PSD.
În opinia liderului social-democrat, reducerea costurilor cu energia, plata datoriilor statului către firme și aplicarea măsurilor de relansare economică sunt printre problemele care trebuie rezolvate rapid pentru ca mediul de afaceri să poată funcționa în condiții mai bune.
Sursă foto: Dacia/ captură video Antena 3 CNN


























