Colegiul Național ”Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș – COMPETENȚĂ, PERSEVERENȚĂ, PERFORMANȚĂ

de | 03.07.2024 14:47 | Cultură, Curtea de Argeș, Din ediția tipărită, Județean, Lifestyle

O școală care a împlinit 105 ani de existență și care continuă să stârnească admirație și să reprezinte cel mai solid reper de educație pentu cei care și-au măsurat cea mai importantă și mai frumoasă parte din anii de școală în anii ei nu poate fi decât  privilegiată, dar, în același timp, provocată de statutul său.

Din oricare perspectivă ar fi privit, Colegiul Naţional “Vlaicu Vodă” e nu numai locul spre care aspiră majoritatea absolvenţilor din zona Curtea de Argeș, ci și acela care oferă un context aproape unic de afirmare: o clădire impresionantă, a cărei arhitectură istorică se armonizează cu dotările ultramoderne, profesori devotați și energici, o atmosferă care împrumută mult din liniștea cochetă  și din echilibrul orașului și deschiderile oferite de activități care surprind nu numai prin varietate, ci și prin caracterul elaborat, intens, un adevărat magnet pentru entuziasmul și pentru implicarea elevilor.

vlaicu voda1 - Colegiul Național ”Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș - COMPETENȚĂ, PERSEVERENȚĂ, PERFORMANȚĂ

Colegiul Național ”Vlaicu Vodă” este școală care, chiar de la înființarea sa, în 1919, a știut să își fixeze perspectiva în orizontul valorilor- este școala  care poate da acel sentiment de apartenență la un spațiu al încrederii spre care aspiră nu numai profesorii, ci și  elevii, în egală măsură. 28 de săli de clasă, 4 laboratoare de informatică,  precum și cele  de chimie, biologie, limbi străine, fizică,  sala de festivități sau terenul de sport în aer liber,  biblioteca imensă, cu un număr copleșitor de volume, sunt tot atâtea locuri care creează rezonanța cu spiritul acestui liceu, cel care e definit perfect de sloganul: COMPETENȚĂ, PERSEVERENȚĂ, PERFORMANȚĂ.

Complexitatea ofertei educaționale e demonstrată de multiplele posibilități de a alege, date de cele 5 clase de la profilul Real, specializările matematică-informatică(intensiv informatică), matematică –informatică(intensiv engleză) sau matematică-informatică(neintensiv), sau ,în cazul unei opțiuni de viitor  mult mai clar conturate, de clasa de științe ale naturii. Deloc lipsit de atractivitate, într-o lume în care comunicarea și cuvintele dobândesc din ce în ce mai multă greutate,  este și profilul Uman, cu cele două clase, una cu specializarea științe sociale, iar cealaltă cu aceea de  filologie.

Sursă foto. ediția tiparita cn vlaicu voda

Indiferent de profil sau de specializare, Colegiul Național ”Vlaicu Vodă” e un ghid valoros către descoperirea altor calități sau abilități ale elevilor, care vor fi puse în valoare dacă aceștia decid să se alăture echipei de proiecte internaționale a liceului, clubului de robotică, trupei de teatru, corului școlii sau clubului de dezbateri. Anual, delegații consistente de profesori și  de elevi reprezintă colegiul la schimburile educaționale organizate cu sau de către  școli partenere din Olanda, Italia sau Polonia, în proiecte al căror succes e cuantificat de numărul copleșitor de participanți. Aproape în fiecare zi  membrii și voluntarii echipei V.V. Robots se străduiesc să împlinească marele vis: participarea la campionatul mondial de robotică FIRST din SUA. Reprezentațiile de success ale trupei DUENDE îi fac pe actorii ei să savureze ropotele de aplauze cu care sunt răsplătiți,  iar satisfacția de a convinge, validată de un meci câștigat de una dintre echipele care alcătuiesc VIVA VOX, tânărul club de dezbateri al colegiului, rămâne de neegalat.

Vlaicu Voda vIVA VOX - Colegiul Național ”Vlaicu Vodă” din Curtea de Argeș - COMPETENȚĂ, PERSEVERENȚĂ, PERFORMANȚĂ

Evoluția colegiului de-a lungul anilor pare a urma standardul unei rețete de succes. El  se apropie mult de imaginea școlii ideale, în care orice adolescent are locul său confortabil, iar valorile asumate sunt necondiționate. Fiecare zi poate fi  un pas mic, dar esențial, către devenirea celor care însuflețesc clase, coridore, cancelaria, curtea școlii, birourile și laboratoarele și care păstrează cadența solidarității și a prieteniei. Asta explică, probabil,  lista lungă și reprezentativă de succese obținute indiferent de forma de competiție. Deși sunt imposibil de rezumat într-o prezentare, merită amintite câteva, pentru că ele explică locul meritoriu păstrat în ierarhia județeană și națională: numai în acest an școlar, colegiul s-a bucurat de participarea a aproape 50 de elevi la etapele naționale ale diferitelor concursuri școlare, iar aceștia s-au întors cu nu mai puțin de 12 premii și mențiuni. Acestor satisfacții li se adaugă confirmarea calității educației, măsurată în procentul de promovare a examenelor naționale, de aproape 97 %.

Istoria  colegiului e, așadar,  scrisă demn de fiecare generație, iar pe ea se așează încet, dar sigur, fiecare succes: un continuum al alegerilor asumate și al deciziilor inspirate!

Sursă foto: ediția tipărită.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

S-au afișat rezultatele la Evaluarea Națională 2024. Trei medii de 10 în Argeș – toate la Școala Gimnazială ”Tudor Vladimirescu” Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Italia | Olanda | Polonia

Ultimele articole