CFR anunță întârzieri pentru mai multe trenuri de călători

de | 22.08.2024 17:38 | Eveniment, Județean, Național

CFR Călători anunță întârzieri semnificative pe magistralele feroviare 100 și 101, din cauza lucrărilor de infrastructură ce se desfășoară din luna august a anului trecut și a unor probleme curente la nivelul infrastructurii feroviare.

Potrivit CFR Călători, trenurile care circulă pe ruta Craiova – Roșiori – București Nord și retur (Magistrala 100) vor avea întârzieri cuprinse între 20 și 120 de minute, iar cele de pe ruta Craiova – Pitești – București Nord și retur (Magistrala 101) au întârzieri de 30 – 60 minute.

De asemenea, trenurile care circulă pe sectorul de cale ferată Arad – Radna – Simeria (Magistrala 200) se confruntă cu întârzieri cauzate de diverse indisponibilități ale infrastructurii, inclusiv lipsa tensiunii și limitări de viteză. Trenurile dinspre Oradea și Arad ajung cu întârziere în stația Craiova.

CFR Călători recomandă pasagerilor să țină cont de aceste întârzieri atunci când își planifică călătoriile, în special dacă trebuie să facă legătura cu alte trenuri din stația București Nord. Compania își cere scuze pentru inconvenientele create și mulțumește călătorilor pentru înțelegere.

Pentru informații actualizate despre circulația trenurilor, oferte sau tarife, pasagerii sunt încurajați să viziteze site-ul CFR Călători la www.cfrcalatori.ro, secțiunea Mers Tren Trafic Intern, sau să contacteze compania la numărul de telefon 021/9521. De asemenea, pot obține informații de la gările CFR sau de la personalul din stații.

Foto: cfrcalatori.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție dacă plecați în Bulgaria! Transportul cu feribotul la vama Oryahovo – Bechet este suspendat temporar

 

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arad | București | Bulgaria | CFR Călători | Craiova | Oradea | Pitești