Bibliotecarii argeşeni au participat la primul eveniment faţă în faţă după doi ani de pandemie.
Întâlnirile metodice ale bibliotecarilor școlari sunt deja o tradiție de aproximativ 25 de ani în județul Argeș, ele desfășurându-se în perioada pandemiei în format online. Astăzi, 20.04.2022, bucuria reîntâlnirii face to face a fost enormă și, chiar dacă este vacanță, a reunit 33 de bibliotecare, toate simțind nevoia socializării și a schimbului de experiență în mod direct.
Bibliotecarii şi-au prezentat cele mai reuşite proiecte
Trei dintre proiectele bibliotecarilor școlari derulate pe parcursul anului școlar au ajuns la maturitate și au fost prezentate la întâlnirea metodică rezultatele acestora.
Sesiunea de comunicări științifice ”Cartea leac pentru suflet”- ediția a VIII-a, înscrisă în CAEN poziția 15 și în Calendarul activităților metodico-științifice ale CCD Argeș poziția 15, inițiat de Școala Gimnazială „Alexandru Davila” Pitești, coordonator prof. doc. Morăreasa Monica în parteneriat cu Casa Corpului Didactic Argeș și Inspectoratul Școlar Județean Argeș a urmărit stimularea interesului pentru lectură, realizarea de parteneriate între instituții diferite având ca scop educarea unei personalități armonioase, în concordanță cu cerințele și provocările actuale. Acest proiect s-a desfășurat sub egida ”România educată”.
Proiectul „Top-10 cele mai citite cărți”- ediția a VII-a, inițiat de Colegiul Național ”Ion C. Brătianu” Pitești și Casa Corpului Didactic Argeș, coordonatori bibl. Guțu Iulia și prof. doc. Mirela Șufariu, înscris în Calendarul activităților metodico-științifice ale CCD Argeș poziția 15, având ca parteneri unități școlare din județ, a urmărit cultivarea interesului pentru lectură şi a plăcerii de a citi, formarea unui tânăr cu o cultură comunicaţională şi literară de bază.
Cel mai tânăr proiect, aflând-se la prima ediție, ”Este timpul poveștilor”- Copii pentru copii în lumea cărților, organizat de biblioteca CCD Argeș prin prof. doc Mirela Șufariu, s-a finalizat cu un număr de 80 de povești înregistrate de elevi din școlile partenere. Scopul acestuia a fost de a populariza şi valorifica strategii inovatoare pentru îndrumarea şi optimizarea lecturii în rândul elevilor și preșcolarilor, evidenţierea importanţei lecturii în dezvoltarea abilităţilor de comunicare şi formare a personalităţii, formarea şi educarea spiritului de întrajutorare la vârste mici, educarea dragostei şi admiraţiei faţă de cei neajutoraţi, a simţului civic, moral, crearea unor momente de bucurie în viaţa celor care primesc, dar şi a celor care dăruiesc.
Poveștile vor fi postate pe canalul de youtube și site-ul CCD Argeș, urmând ca în data de 1 iunie, cu ocazia Zilei Copilului acestea să fie distribuite către copiii cărora se adresează proiectul.
Toate proiectele derulate pe parcursul anului școlar atât în biblioteci cât și în unitățile școlare partenere au avut ca scop promovarea bibliotecii şcolare și a Centrelor de documentare și informare și conștientizarea importanței acestora în școli.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Fiul comisarului-şef Edi Bîlă – medaliat la Olimpiada Naţională de Matematică