(Video) Percheziții în Argeș pentru combaterea spălării banilor

de | 21.10.2024 12:27 | Județean, Eveniment, Importante

Foarte multe percheziții astăzi pentru a destructura o rețea de infractori care s-au îmbogățit în urma spălării banilor. Operațiunea Jupiter, așa au denumit-o polițiștii și au bătut la ușa mai multor persoane din Argeș și Arad.

Video: IPJ Argeș

Astăzi, 21 octombrie polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, au pus în executare 17 mandate de percheziție domiciliară, dintre care 16 în județul Argeș și una în județul Arad, la locuinţele și sediile unor persoane, fizice și juridice, cercetate pentru săvârşirea infracțiunii de spălare a banilor.

Aceste acțiuni fac parte din cadrul operațiunii ,,JUPITER”, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratul General al Poliției Române,

Anchetatorii spun că în perioada 2019 – 2022 s-au tranzacționat prin conturi bancare sume mari de bani, existând indicii cu privire la proveniența din infracțiuni a acestor sume și desfășurarea de activități de spălare a banilor. Prejudiciul se ridică la aproximativ 7 milioane de lei.

Suma totală aferentă faptelor ce fac obiectul cercetărilor, în această fază a cercetărilor este de 6.890.280 de lei, transmit polițiștii argeșeni.

Mai multe persoane au fost duse la audieri.

Trebuie precizat faptul că ctivitățile de percheziție domiciliară s-au desfășurat cu sprijinul polițiștilor criminaliști din cadrul Serviciului Criminalistic Argeș.

 

 

Foto: captură video

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

În EXCLUSIVITATE pentru „Ancheta”. Un păgubit argeşean dezvăluie culisele schemei Nordis

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Arad | Argeș | Jupiter | Nordis