Polițiștii de frontieră și vameșii au confiscat, din semiremorca unui camion condus de un cetățean ucrainean, mii de produse ce purtau însemnele unor mărci de lux, suspectate a fi contrafăcute, în valoare de peste șase milioane de lei.
Conform informațiilor furnizate de Poliția de Frontieră Română, în dimineața zilei de 25 octombrie, un bărbat ucrainean în vârstă de 52 de ani s-a prezentat pentru a intra în țară prin Punctul de Trecere a Frontierei Călărași. Acesta se afla la volanul unui TIR care, conform documentelor prezentate, transporta articole vestimentare pe ruta Turcia-Bulgaria-România-Ucraina.
În urma controlului efectuat, polițiștii de frontieră au descoperit bunuri suspecte în cabina vehiculului, motiv pentru care autocamionul a fost trecut în linia a doua de control, iar vameșii au fost solicitați pentru a desigila remorca.
În timpul verificării, în semiremorca camionului au fost găsite 3.398 de bunuri, inclusiv încălțăminte, articole de îmbrăcăminte și marochinărie, toate purtând semnele unor mărci cunoscute și având suspiciuni de contrafacere. Valoarea estimată a acestor bunuri, dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, este de aproximativ 6.400.000 lei.
Cu ocazia finalizării verificării mijlocului de transport, în interiorul semiremorcii a fost descoperită cantitatea de 3.398 bunuri, constând în încălţăminte, articole de vestimentaţie şi marochinărie, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute şi fiind susceptibile de a fi contrafăcute. Bunurile, estimate la o valoare de aproximativ 6.400.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor”, transmite Poliția de Frontieră Română
În urma acestui incident, șoferul ucrainean s-a ales cu dosar penal, el fiind cercetat pentru introducerea în circulație a unor produse purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată, cauzând astfel un prejudiciu titularului acesteia.
Foto: Poliția de frontieră Română
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro