Peste 90 de persoane au murit în urma inundațiilor din Spania, acolo unde în doar câteva ore a plouat cât pentru un an întreg,
Case distruse, mașini răsturnate și mult nămol, așa arată sudul și estul Spaniei, zone care au fost măturate de furtuna numită DANA, relatează europafm.ro. Totodată traficul feroviar şi aerian au fost grav afecate.
Zeci de oameni sunt dați dispăruți, printre aceștia fiind și români, precizează Ministerul Afacerilor Externe,
„În continuarea comunicărilor Ministerului Afacerilor Externe cu privire la situația cetățenilor români din Comunitatea Valenciană, în contextul inundațiilor care au afectat Regatul Spaniei, soldate cu numeroase victime, dispăruți și pagube materiale, MAE, prin intermediul Consulatului României la Castellón de la Plana, verifică informațiile cu privire la semnalarea dispariției a 13 cetățeni români. Oficiul consular se află în contact permanent cu autoritățile spaniole, verificările fiind în curs. În contextul acestor demersuri, Ambasada României la Madrid este în contact, pe linia atașaților pentru afaceri interne, cu autoritățile centrale spaniole. Reprezentanții Consulatului României la Castellón de la Plana rămân în continuare în contact permanent cu autoritățile locale competente și sunt pregătiți să acorde asistență consulară dacă situația o va impune. Totodată, reprezentanții oficiului consular mențin legătura cu cetățenii care au semnalat că se află în situații dificile, până la identificarea unor soluții dispuse de autoritățile locale. Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 964.203.331; +34 964.216.008; +34 964.217.836; +34 964.203.234; +34 964.216.172; +34.964.212.446, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă, au la dispoziţie şi telefonul de urgență al Consulatului României la Castellón de la Plana: +34 677 842 467”, se precizează într-un comunicat emis de MAE.
Autorităţile au în desfăşurare mai multe operaţiuni de salvare iar dispăruții sunt căutați inclusiv cu ajutorul dronelor.
Pedro Sanchez, premierul Spaniei a făcut apel la unitate, solidaritate și vigilență în aceste momente.
Foto
Video: YouTube
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
(Video) Accident în Argeș! Un șofer s-a răsturnat cu mașina la Stoenești