Iată cum arată după modernizare Centrul de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni

de | 18.12.2024 19:05 | Mioveni, Administrație, Promo prima pagină

Administrația locală din Mioveni anunță că astăzi a avut loc finalizarea proiectului „Modernizarea și dotarea Centrului de Servicii de Recuperare Neuromotorie de Tip Ambulatoriu Mioveni” – PNRR. Cu o valoare totală de 1.312.017,81 lei, proiectul finanțat de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a vizat modernizarea și dotarea Centrului din cadrul Complexului de Servicii pentru Persoane cu Dizabilități Pitești, oferind condiții optime pentru procesul de recuperare neuromotorie de tip ambulatoriu.

Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

Serviciile oferite includ:

  • Recuperare neuromotorie, abilitare și reabilitare;
  • Fizioterapie și asistență medicală;
  • Dezvoltarea deprinderilor de viață independentă;
  • Activități de socializare și petrecere a timpului liber.

Primăria Orașului Mioveni a pus la dispoziție, gratuit, spațiul necesar pentru acest centru, reafirmând sprijinul acordat persoanelor cu dizabilități din comunitate. La eveniment au participat: Adrian Bughiu, vicepreședinte al Consiliului Județean Argeș, Romi Mihăescu, secretar general al Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Persoanelor cu Dizabilități, Aurel Costache, primarul orașului Mioveni, Tatiana Eftime, director general al DGASPC Argeș, și Marius Lupu, directorul Direcției de Asistență Socială Mioveni.

Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni. Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

”Mulțumim DGASPC Argeș, inițiatorul proiectului, și tuturor celor care au contribuit la implementarea acestuia, pentru sprijinul oferit celor mai vulnerabili reprezentanți ai comunității noastre!”, a fost mesajul transmis de administrația locală din Mioveni.

Sursă foto: FB Primăria Orașului Mioveni.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Revelion 2024-2025. Andrei Bănuță și Lora vor petrece în noaptea dintre ani la Pitești

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Ultimele articole