Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

de | 26.04.2022 16:00 | Importante, Județean, Lifestyle

 

Sunt medici renumiți, care au la activ operații în premieră, sunt etalon pe segmentul lor, cu recunoașteri la nivel internațional, aleși în funcții de conducere în unități spitalicești mari sau în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” Bucureşti. Numitorul comun, pe lângă profesionalism și excelență, este originea argeșeană.

Neurochirurgul Ionuț Gobej, unul dintre fondatorii clinicii Neurohope

medic neurohope

Piteşteanul Ionuţ Gobej este unul dintre fondatorii Neurohope, un centru de neurochirurgie, alături de colegul său de braslă, Dorin Bică.

Clinica Neurohope este un astfel de centru integrat, unde se poate realiza chirurgie minim invazivă la standardul la care se practică chirurgia ȋn Europa și ȋn lume. (…).

Ȋn proiectul nostru ne străduim să oferim pacienților un act medical fără compromis, la cel mai înalt nivel științific și tehnologic. Echipa pe care am adunat-o aici, oameni profesioniști, fiecare ȋn domeniul său, gravitând ȋn jurul pacientului cu atenție, cu grijă, cu empatie, ne dă certitudinea că am gândit și am construit bine.”, povestea medicul Ionuț Gobej pe pagina oficială a NeuroHope.

Ionuţ Gobej este medic specialist neurochirurg. În 2006 şi-a început rezidenţiatul în neurochirurgie în Centrul Universitar București. După cum se arată în prezentarea sa de pe pagina Neurohope, în perioada 2009-2013 a fost rezident în clinici de renume din Franța: Spitalul Neurologic din Lyon (neurochirurgie generală, vasculară, spinală), Centrul Universitar Regional „La Timone” (Marsilia, Franța – neurochirurgie funcționala și Gamma Knife), Spitalul Nord Marsilia (tumori de bază de craniu), la Spitalul Foch (Paris, Franța – tumori de bază de craniu, tumori hipofizare, neurochirurgie vasculară).

După rezidențiat a practicat neurochirurgia pediatrica timp de 2 ani la Spitalul Marie Curie.

Ionuţ Gobej a fondat şi secţia de Neurochirurgie din cadrul Spitalului Colentina, dar în 2017 şi-a dat demisia din cauza lipsurilor din cadrul unităţii spitaliceşti, care puneau în pericol viaţa pacienţilor.

La NeuroHope, un centru cu dotări de ultimă generaţie, Ionuţ Gobej practică chirurgia cerebrală «prin gaura cheii» ( «keyhole neurosurgery»), şi chi­rurgia spi­nală en­doscopică, care înseamnă incizii foarte mici şi o recuperare rapidă, proceduri care nu sunt la îndemâna oricărui neurochirurg.

Medicul Augustin Dima – intervenţii în premieră în cancerul pancreatic

medic dima

Locotenent colonel medic dr. Augustin Cătălin Dima este medic primar chirurgie generală, chirurgie oncologică, cu specializare în chirurgie colorectală, intervenții chirurgicale clasice și laparoscopice și activează în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central „Carol Davila”, dar și în centre private.

Cu o experiență profesională impresionantă, doctorul Dima operează cazuri dintre cele mai complexe, cazuri considerate ca fiind inoperabile, redând șansa la viață unor pacienți care nu mai aveau nicio speranță.

Argeşeanul nostru a realizat operaţii în premieră şi este renumit pentru faptul că a intervenit în cazuri pe care alţi specialişti le declaraseră închise, de regulă la pacienţi diagnosticaţi cu cancer pancreatic.

Primii patru ani din rezidenţiat i-a efectuat în ţară, iar ceilalți doi în spitale universitare şi centre de excelenţă din Strasbourg, unde a și participat la intervenții chirurgicale experimentale, care au rezolvat cazuri considerate inoperabile.

Cu toate că a fost curtat de clinici renumite din afară, acesta a ales să profeseze în ţara sa. A învăţat chirurgia hepato-bilio-pancreatică de la cei mai buni specialişti din Franţa şi a reuşit să salveze mulţi pacienţi, în urma intervenţiilor chirurgicale de înaltă complexitate

 

Medicul Cătălin Cîrstoiu – decan al Facultăţii de Medicină și managerul Spitalului de Urgență București

cirstoiu - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

Șef de promoție la Zinca Golescu, Cătălin Cîrstoiu a ales medicina, specializându-se în ortopedie.

Coordonează una dintre cele mai complexe unităţi sanitare din ţară, Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti. De asemenea,din 2016 este și Decan al Facultăţii de Medicină din cadrul UMF ”Carol Davila”.

Experienţa sa clinica cuprinde premiere naţionale, dar şi experienţe în afara ţării, fiind notabile intervenţiile chirurgicale efectuate în China, pentru cancer osos, timp de două săptămâni.

 

Cătălin Cîrstoveanu – îngerul copiilor, fondatorul primei secţii de Terapie Intensivă pentru nou-născuți

catalin cirstoveanu

Cătălin Cîrstoveanu s-a născut la Piteşti şi este cel mai renumit neonatolog din ţară. A absolvit Liceul ”Nicolae Bălcescu”, profilul matematică – fizică, iar părinții l-au îndrumat spre medicină, deși nu asta își dorea. Chiar dacă nu a reușit din prima să fie admis la Facultate, a perseverat, iar după a patra sesiune de admitere a devenit student la UMF Târgu Mureș. Este cunoscut ca “îngerul copiilor”, în special al celor prematuri sau născuți cu malformații cardiace, pentru că salvează pacienţi proaspăt veniţi pe lume.

Începutul carierei sale a fost anevoios, deoarece şi-a ales neonatologia, specializare care exista de puţin timp în România şi, ca atare, nu dispunea de dotările necesare.

A urmat un stagiu de pregătire în America, unde a putut lucra la cel mai înalt grad și a dorit să ajungă și în țară la standardele din SUA, unde a putut vedea cât de mult se luptă medicii pentru viața unui nou-născut.

Întors în România, la Marie Curie, a primit un spaţiu de 100 mp pentru care a avut permisiunea să îl transforme în prima secţie de terapie intensivă pentru copii. Când amenajarea era în curs a primit un grant în Irlanda de Nord. Timp de 3 luni, cât a stat acolo, a acceptat toate echipamentele pe care i le-a donat spitalul (incubatoare, aparate atc), pe care le-a adus în ţară, pe banii lui. Cu acestea a fost dotată secţia de la Marie Curie. Cu mult efort a reușit să aibă cea mai modernă Secție de Terapie Intensivă nou născuți din Europa.  Munca sa nu s-a oprit aici.

În 2011, cu ajutorul fundaţiei Inima Copiilor a reuşit să facă, de la zero, cea mai modernă secție de cardio-chirurgie pediatrică din țară, care a fost gata în doar un an.

Dr. Cătălin Cîrstoveanu a contribuit și la implementarea sistemului digital de la nivelul noului Spital Mioveni, unde a venit în 2019, în vizită de lucru, alături de o echipă de specialiști pe care a coordonat-o.

Col. medic Mariana Jinga – director medical adjunct al Spitalului Unversitar Militar Central

13 mariana jinga scaled - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

 

Musceleanca  col. medic dr. Mariana Jinga este medic primar – medicină internă, specialist în gastroenterologie, medic specialist în ecografie generală şi director de cercetare-dezvoltare.

Col. medic Mariana Jinga este absolventă a Facultăţii de Medicină Militară, Universitatea de Medicină şi Farmacie „Dr. Carol Davila” din Bucureşti. În prezent este director medical adjunct a Spitalului Unversitar Militar Central. De asemenea, este membru în numeroase societăţi ştiinţifice din ţară şi din străinătate.

 

Cardiologul Dragoş Vinereanu – cel mai tânăr membru corespondent al Academiei Române

dragos vinereanu e1650880036764 - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

S-a născut la Curtea de Argeş şi este absolvent al Liceului Vlaicu Vodă. Cu ambii părinţi medici, a ales să urmeze profesia pe care a putut-o observa încă din copilărie.

A ales cardiologia, pe când era în Facultate, după ce tatăl său a suferit un infarct, iar în prezent este un reper de profesionalism.

Medicul primar cardiolog este şeful Secţiei Cardiologie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, profesor universitar, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale şi membru corespondent al Academiei României. în 2020 a fost ales președinte al Senatului Universității de Medicină și Farmacie ”Carol Davila”.

De asemenea, mai deţine funcţiile de preşedinte al Grupului de Lucru de Ateroscleroză al Societăţii Române de Cardiologie şi al Comisiei de Cardiologie a Colegiului Medicilor din România.

Este primul român care a publicat ca prim autor în „Lancet”, al doilea jurnal de medicină din lume.

Exerienţa sa clinică este extrem de bogată, cuprinzând şi premiere naţionale la nivel de cardiologie intervenţională. A avut posibilitatea să profeseze în afară, în Marea Britanie, unde şi-a finalizat specializarea în cardiologia intervenţională şi unde a făcut şi cercetare clinică şi experimentală. Deşi a avut şansa să rămână în Anglia, a preferat să salveze inimile românilor.

Prof.Dr. Maria Dorobanţu, timp de două decenii a condus Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca

1 Maria Dorobantu - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

Face parte din elita europeană a cardiologiei. Este membru al Academiei de Științe Medicale din România și membru corespondent al Academiei Franceze de Medicină, fondator și președinte al Societății Române de Hipertensiune, membru în boardul Societății Române de Hipertensiune, coordonator de doctorat la UMF „Carol Davila” București, și lista poate continua.

Maria Dorobanţu îşi are originile în Vâlcea, iar școala a umrat-o la Piteşti, fiind absolvent al Liceului ”Zinca Golescu”.

Timp de două decenii a condus Clinica de Cardiologie din cadrul Spitalului de Urgență Floreasca, pe care a dezvoltat-o constant pentru a o aduce la standardele europene, pe care le cunoscuse îndeaproape după ce, timp de un an, a profesat în Franța.

Din 2021 a părăsit sistemul sanitar de stat și activează într-o clinică privată dedicată diagnosticului și tratării inimii și creierului.

Are recunoaștere internațională, mai ales europeană şi a condus un grup de lucru al Societății Europene de Cardiologie.

În 2011 a înfiinţat Societatea Română de Hipertensiune și o revistă dedicată, care se numește Journal of Hypertension Research, care reuneşte medici din Europa şi România.

Şi cei doi băieţi ai săi i-au urmat în carieră, fiind chirurgi de excepţie.

 

Prof. dr. MIRCEA PENESCU, şef al Secției Clinice Nefrologie II, Spitalul de Nefrologie Carol Davila

2 Mircea Penescu - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

 

Este medicul șef al Secției Clinice Nefrologie II din cadrul Spitalului “Carol Davila”, dar și președintele Fundaţiei „Medicina și Muzica”, violonist și concert maestru în Orchestra Medicilor „Dr. Ermil Nichifor” din București.

S-a născut la Pitești. A absolvit Liceul Nicolae Bălcescu (actual Brătianu) în anii ’70. Într-o perioadă în care se intra foarte greu la Medicină, a reuşit să fie printre primii admişi.

Mircea Penescu este medic primar medicină internă, medic primar nefrologie, doctor în ştiinţe medicale, cu competenţă pe endoscopie digestivă terapeutică. Întreaga sa carieră profesională este legată de Spitalul de Nefrologie Carol Davila, al cărui manager a fost timp de 15 ani.

mircea penescu violonist - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

În copilărie a studiat pianul și vioara. Pe lângă medicină, pe care o practică ca pe o artă, acesta este şi  preşedinte al Fundaţiei Medicina și Muzica, fiind concert maestru, iar în această calitate a susţinut zeci de concerte alături de Orchestra Medicilor.

 

Prof. Dr. Viorel JINGA – şef Clinica de Urologie – Spitalul Clinic „Prof. Dr. Theodor Burghele”

viorel jinga - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

 

Rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila, prof. dr. Viorel Jinga, medic primar urolog, conduce Clinica de Urologie de la Spitalul Burghele.

Viorel Jinga este originar din Poienarii de Muscel, iar în semn de recunoaştere a calităţilor sale de medic, profesor şi cercetător, comunitatea din localitatea natală i-a oferit titlul de cetăţean de onoare, fiind primul titlu de acest gen acordat de comună.

Și-a dorit de mic copil să fie medic, așa că după absolvirea școlii gimnaziale a intrat la Liceul Sanitar din Pitești. A fost primul admis și a terminat ca șef de promoție. A urmat Facultatea de Medicină din cadrul Universității de Medicină și Farmacie “Carol Davila” din București, instituție pe care astăzi o conduce și rezidențiatul în specialitatea Urologie în cadrul Clinicii Urologie de la Spitalul Clinic „Prof. Dr. Th. Burghele” din București.

” Din dorința de a face parte din comunitatea experților din Specialitatea Urologie am devenit membru afiliat al mai multor societăți științifice și profesionale naționale și internaționale, precum: Asociația Română de Urologie, Societatea Medicală Balcanică, Societatea Europeană de Ultrasonografie, Asociația Europeană de Urologie (EAU), Societatea Internațională de Urologie (SIU) și Asociația Americană de Urologie (AUA).”, scrie medicul Viorel Jinga pe site-ul său viorel-jinga.ro.

 

Prof. univ. dr. Mihail Jianu – fondatorul primei bănci de os din România

mihail jianu e1650891213854 - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

Argeşeanul prof. dr. Mihail Mircea Jianu a fost, timp de foarte mulți ani, şeful Clinicii de Chirurgie şi Ortopedie Pediatrică „Grigore Alexandrescu”, o unitate de elită a sistemului național de sănătate.

Mihail Jinga a absolvit Liceul Nicolae Bălcescu, promoția 1961, iar porecla sa în anii de liceu a fost ”doctorul”, pentru că toți colegii îi știau pasiunea și obiectivul.

Mihail Jianu este cel care a obținut dezvoltarea unui ”Program Național de depistare și tratament al scoliozelor”, pe care l-a coordonat din 2010, cu un număr de 12 centre zonale, la care sunt arondate câte 2-3 județe. Programul presupune depistarea scoliozelor la elevi la vârsta de risc.

Domnia sa deţine şi funcţii de conducere, la nivel naţional şi european, precum: președinte fondator al Societăţii Române de Ortopedie Pediatrică, membru titular al Societăţii Internaţionale de Chirurgie Spinală “Argos” din Paris.

Ca activitate de pionierat, este de menţionat faptul că Mihail Jianu a  înfiinţat prima bancă de os din România, brevetată de OSIM.

În cariera sa a efectuat peste 10.000 de intervenţii chirurgicale şi a consultat peste 14.000 de pacienţi. Cunoştinţele sale profesionale le-a împărtăţit prin numeroase articole publicate în revistele de specialitate, cărţi şi monografii, cât şi lucări la congrese şi consfătuiri medicale.

În 2008 a primit titlul de ”Cetățean de onoare al Argeșului”.

Prof. dr. Ion Fulga a pus bazele Agenţiei Naţionale a Medicamentului

5 Ion fulrga - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

A absolvit ca şef de promoţie la unul dintre cele mai bune licee din Piteşti, Liceul N. Bălcescu, actualul Colegiu Brătianu. Dr. Ioan Fulga conduce Catedra de Farmacologie din cadrul Facultății de Medicină, departamentul Științe Funcționale, specialitate care a fost recunoscută în 2000 de către Ministerul Sănătăţii, ca urmare a demersurilor sale.

Tot medicul argeşean Ioan Fulga este cel care a pus bazele Agenţiei Naţionale a Medicamentului (ANM, în 1998), pe care a condus-o până în 2002. În această calitate, alături de echipa sa de specialişti, a elaborat prima lege a medicamentului din România.

Dr. Valentin Calu – chirurg renumit, unul dintre supravieţuitorii accidentului aviatic din Apuseni

valentin calu - Cei mai celebri doctori argeșeni! Sunt medici super tari în București!

Dr. Valentin Calu este piteştean, absolvent al Colegiului Zinca Golescu. Este specializat în chirurgie generală şi toracică şi profesează în cadrul Spitalului Elias, fiind un medic apreciat şi căruia mulţi români îi sunt reconoscători că astăzi sunt încă în viaţă.

În aria sa de competenţe intră chirurgia hepato-bilio-pancreatică , chirurgia hepatica și transplant – atestat 2010 şi chirurgia laparoscopică – atestat 2002.

Medicul Valentin Calu a văzut moartea cu ochii în 2014, fiind unul dintre supravieţuitorii tragicului accident aviatic, din Munţii Apuseni, în care a fost rănit.

Activitatea sa clinică cuprinde sute de intervenţii chirurgicale anuale. Piteşteanul este unul dintre medicii coordonatori de transplant intraspitalicesc din România.

 


Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Ultimele articole