Ilie Bolojan: ”Este foarte important ca Ucraina și Uniunea Europeană să fie implicate în toate negocierile de pace”

de | 24.02.2025 14:01 | Național, Politic

Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat astăzi, 24 februarie 2025, în regim de videoconferință, la Summitul „Defence and Security Strategy of Unity. Action Plan”, organizat la Kiev de președintele Ucrainei, Volodîmîr Zelenski. În discursul său, Bolojan a reafirmat angajamentul României de a sprijini Ucraina în eforturile sale de menținere a stabilității, subliniind importanța colaborării între națiuni și necesitatea de a continua susținerea Ucrainei pe drumul către pace și reconstrucție.

Evenimentul a reunit lideri politici și experți în domeniul apărării pentru a discuta strategii privind securitatea regională și cooperarea internațională. În cadrul intervenției sale, președintele interimar a reafirmat angajamentul României față de parteneriatul cu Ucraina și sprijinul pentru eforturile de menținere a stabilității și securității în regiune.

”Se împlinesc astăzi trei ani de la lansarea invaziei Rusiei împotriva Ucrainei și, în curând, se vor împlini 11 ani de când Ucraina își apără în mod curajos libertatea, independența și teritoriul. Unsprezece ani de când curajosul popor ucrainean luptă cu eroism și sacrificii enorme împotriva agresiunii ruse.

Securitatea Ucrainei este esențială atât pentru România, cât și pentru întregul continent european. În aceste momente de cumpănă, în care se discută despre eforturile de pace, trebuie să continuăm sprijinul pentru Ucraina, nu numai acum, ci și în etapele care vor urma în procesul de pace și cel de reconstrucție.

Va fi un drum complicat, dar România a fost de la început alături de Ucraina, am susținut-o și o vom face și în viitor.

Milioane de refugiați ucraineni au fugit din calea războiului. Românii i-au primit cu brațele deschise, iar mulți dintre ei au ales să rămână în țara noastră, unde au beneficiat de sprijin pentru integrare, părinții și-au putut găsi locuri de muncă, iar copiii au fost școlarizați.

România este un hub de transport și are un rol crucial în facilitarea exporturilor de cereale din Ucraina prin porturile noastre de pe Dunăre și de la Marea Neagră, susținând, astfel, economia Ucrainei.

Este în interesul fundamental al României și al tuturor europenilor să împărtășim obiectivul, care este și cel al SUA, de a pune capăt acestui război, care durează de prea mult timp și a distrus prea multe vieți.

Este foarte important ca Ucraina și Uniunea Europeană să fie implicate în toate negocierile de pace, alături de partenerii americani și de ceilalți aliați. România este pregătită să se coordoneze cu toți partenerii – europeni, americani și aliați – pentru a contribui la găsirea cât mai rapidă a căii către o pace justă și durabilă.

Este evident că trebuie să creștem investițiile în sectorul apărării pentru a ne consolida securitatea, printr-o postură adecvată de apărare și descurajare.

Solidaritatea prietenilor Ucrainei rămâne esențială, iar sprijinul nostru, al tuturor, contează acum, când unitatea noastră este pusă la încercare și când este în joc soarta păcii.

Succesul acestor eforturi va fi demonstrat numai atunci când Ucraina va redeveni stabilă și prosperă, beneficiară a unui aranjament cu garanții solide de securitate și ancorată pe calea europeană”, a punctat președintelui interimar al României, Ilie Bolojan, în cadrul Summitului.

Foto descriptiv. Sursă foto: presidency.ro

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Germania a votat. Ce urmează pentru viitorul Germaniei sub Friedrich Merz?

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole