Încep lucrările pe autostrada A7! Circulația pe tronsonul Ploiești – Buzău va fi închisă temporar. Rute ocolitoare recomandate
Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române transmite că, începând de mâine, 07 aprilie 2025, de la ora 13.00, și până la data de 25 mai 2025, va fi închis traficul rutier pe tronsonul autostrăzii A7 Ploiești – Buzău, între localitățile Dumbrava și Mizil, județul Prahova, pe distanța de la kilometrul 9+808 metri până la kilometrul 21.
Măsura a fost luată pentru a finaliza lucrărilor de construire a Lotului 2 Mizil – Pietroasele.
Pentru a asigura continuitatea traficului între municipiile Ploiești și Buzău, autoritățile recomandă două rute ocolitoare pentru șoferi:
- Ploiești – Nod rutier Autostrada A7 kilometrul 9+808 metri – DN1D – Urziceni – DN2 – Buzău (și retur)
- Ploiești – Nod rutier Autostrada A7 kilometrul 9+808 metri – DN1D – Albești-Paleologu – DN1B – Mizil – Buzău (și retur).
De asemenea, în perioada 07 aprilie 2025 – 25 mai 2025, pentru a permite executarea de lucrări marginale în exteriorul autostrăzii, traficul va fi restricționat și dirijat pe bretelele nodului rutier DN1D (Albești-Paleologu – Urziceni), pentru a asigura traversarea utilajelor către punctele de lucru. Restricțiile vor afecta următoarele bretele:
- breteaua nr. 5 (intrare A7, sensul Ploiești – Buzău, dinspre DN1D, sensul Albești-Paleologu – Urziceni);
- breteaua nr. 6 (ieșire A7 sensul Ploiești – Buzău, către DN1D sensul Albești-Paleologu – Urziceni);
- breteaua nr. 7 (ieșire A7 sensul Ploiești – Buzău, către DN1D sensul Urziceni – Albești-Paleologu);
- breteaua nr. 8 (intrare A7, sensul Ploiești – Buzău, dinspre DN1D, sensul Urziceni – Albești-Paleologu).
Sursă foto: prahovainfo.ro/descriptiv
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro