Muzică jazz și rafinament la Pitești: Tulip Jazz Festival devine un eveniment de referință

de | 12.05.2025 08:45 | Pitești, Lifestyle

Piteștiul a fost gazda unui eveniment de marcă: Tulip Jazz Festival. Finanțat de Ministerul Culturii și organizat de Filarmonica Pitești, festivalul a durat trei zile și a fost dedicat iubitorilor de muzică jazz. Cu sprijinul administrației locale și viziunea echipei, festivalul devine o tradiție ce evidențiază potențialul și rafinamentul orașului, promovând cultura și calitatea evenimentelor artistice. Despre acest nou festival a vorbit primarul Cristian Gentea.

Între 9–11 mai, orașul nostru a devenit scenă deschisă pentru Tulip Jazz Festival – 3 zile de muzică live, artiști extraordinari, activități pentru copii și o atmosferă de poveste! De la Big Band Radio & Christiana Uikiza, până la Nightlosers, Luiza Zan, artiști internaționali și trupe locale, ateliere creative, spectacole pentru cei mici, concerte pline de energie – pentru toate vârstele și gusturile! Festivalul a fost finanțat de Ministerul Culturii și a reunit artiști de prestigiu, activități pentru copii și mii de spectatori, marcând un debut de success al Piteștiului pe scena festivalurilor internaționale de jazz din România.

”La Pitești s-a născut un nou festival!

3 zile de muzică bună, Tulip Jazz Festival, proiect cultural finanțat de Ministerul Culturii, organizat de Filarmonica Pitești, este încă un pas care arată că suntem un oraș cochet, deschis către cultură și rafinament.

Piteștiul are potențial, iar astfel de evenimente arată că știm să-l punem în valoare.

Felicit echipa Filarmonicii pentru curaj și viziune.

Tulip Jazz Festival va fi parte din tradiția noastră!

Iar noi, ca administrație, vom susține tot ce înseamnă calitate și respect pentru public.”, a transmsi primarul Piteștiului, Cristian Gentea.

Programul Tulip Jazz Festival a inclus două ateliere interactive și două spectacole dedicate copiilor, încurajând educația muzicală și participarea celor mici la evenimente culturale. Publicul larg s-a bucurat de opt concerte live, în care au evoluat artiști și formații de renume, precum: Big Band-ul Radio România, sub bagheta dirijoarei Simona Strungaru, Amphitrio, alături de inconfundabila voce a Luizei Zan, Band-ul Filarmonicii Pitești, cu participarea pianistului Petrică Andrei, și trupa îndrăgită Nightlosers.

Evenimentele din cadrul festivalului s-au bucurat de un real succes, cu peste 3.000 de spectatori prezenți pe parcursul întregii ediții, confirmând interesul crescut pentru muzica jazz în rândul publicului din Pitești și din împrejurimi.

”A fost minunat!

A fost și va continua Tulip Jazz Festival!”, a fost mesajul transmis duminică seară de managerul Filarmonici din Pitești, Gabriel Niță.

Prin acest festival, Piteștiul își consolidează poziția pe harta culturală a României, devenind gazda unui eveniment dedicat muzicii de calitate și deschis către publicul de toate vârstele. Potrivit comunicatului remis presei de Filarmonica Pitești, Tulip Jazz Festival își propune să devină o tradiție anuală, promovând jazzul românesc și internațional și aducând muzica mai aproape de comunitate. Partenerii evenimentului au fost Primăria Municipiului Pitești, Ministerul Culturii, UCIMR, CONAF Argeș, Club Hush și Vera Flowers.

Foto dsecriptiv. Sursă foto: FB Cristian Gentea.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

S-au câștigat marile premii la Loto 6/49 și Noroc

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: