Pitești. Activități preventive desfășurate de Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe

de | 18.06.2025 13:55 | Județean, Eveniment, Pitești

Astăzi, 18 iunie, se marchează Ziua Europeană de Prevenire a Furturilor din Locuințe (EU Focus Day), o inițiativă a EUCPN și a Europol, menită să atragă atenția asupra importanței protejării locuințelor împotriva infractorilor.

activitate anti furt politisti

Cu acest prilej Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității Argeș din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș a desfășurat trei activități informativ-preventive în municipiul Pitești. Acestea au avut loc în zone intens frecventate precum: centrul municipiului, Parcul Ștrand și Parcul Lunca Argeșului .

activitate anti furt politisti

Foto: IPJ Argeș

De precizat că evenimentele au avut loc în cadrul Campaniei „Sigur Acasă”, fiind dedicate informării și conștientizării cetățenilor asupra riscurilor reprezentate de furturile din locuințe.

Au fost informate peste 200 de persoane cu privire la metodele utilizate de infractori și la măsurile simple, dar eficiente, prin care își pot proteja bunurile și intimitatea căminului.

activitate anti furt politisti

Foto: IPJ Argeș

Iată câteva sfaturi preventive transmise de polițiștii argeșeni pentru siguranța locuinței:

  • Asigură-te că închizi ușile și geamurile de fiecare dată când pleci, chiar și pentru scurt timp.
  • Montează sisteme de securitate: interfoane, camere video, sisteme de alarmă sau încuietori suplimentare.
  • Nu oferi informații despre bunurile de valoare sau plecările în vacanță pe rețelele sociale.
  • Roagă un vecin de încredere să supravegheze locuința în perioadele în care ești plecat.
  • Evită să lași chei de rezervă în locuri „secrete” (sub preș, în ghivece etc.) – acestea sunt primele locuri căutate de infractori.
  • Nu permite accesul în locuință persoanelor necunoscute, indiferent de motivul invocat.
activitate anti furt politisti

Foto: IPJ Argeș

Reprezentanții Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au subliniat că siguranța începe cu fiecare dintre noi și că o locuință sigură este o locuință bine protejată.

Mai multe informații și recomandări se pot afla accesând site-ul oficial al campaniei la nivel european: https://eucpn.org/focus-day

 

Foto: IPJ Argeș

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

JOCURILE DE NOROC NU MAI SUNT O… JOACĂ

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/dana-andrei/" target="_self">Dana Andrei</a>

Articol scris de Dana Andrei

Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole