Expoziția „Narațiuni naive” a artistei Gabriela Băloiu, găzduită de Muzeul Județean Argeș, aduce în prim-plan universul cald și colorat al satului românesc, explorând teme din viața de zi cu zi printr-un stil sincer și expresiv al artei naive. Muzeul Județean Argeș, instituție de cultură aflată sub autoritatea Consiliului Județean Argeș, anunță vernisajul expoziției „Narațiuni naive”, semnată de artista Gabriela Băloiu, marți, 5 august, ora 10:00, la Galeria de Artă Naivă.
Gabriela Băloiu este o artistă plastică specializată în arta naivă, cu numeroase expoziții personale și de grup, de-a lungul timpului. Lucrările sale se remarcă printr-un stil recognoscibil, sensibil și expresiv. Artista explorează cu sensibilitate temele abordate, într-un stil personal care păstrează esența artei naive – spontaneitate, delicatețe și o cromatică vibrantă.
Expoziția aduce în prim-plan universul cald, colorat și plin de nostalgie al satului românesc, văzut prin filtrul artistic al artei naive. Poveștile sunt inspirate din viața de zi cu zi, din amintiri, din lucrurile aparent mărunte, dar pline de sens. Fiecare lucrare este pictată cu sinceritate, bucurie și tandrețe – o evocare a copilăriei rurale, a tradițiilor, a gesturilor pline de semnificație.
„Narațiuni naive” este o invitație la (re)descoperirea satului românesc de altădată, cu ulițele sale prăfuite, jocurile de demult și oamenii simpli, dar plini de viață în contextul artei naive care nu reprezintă doar o formă de artă simplistă, ci una sinceră, care vorbește direct sufletului.
Expoziția poate fi vizitată în perioada următoare la Galeria de Artă Naivă din cadrul Muzeului Județean Argeș, iar intrarea este liberă la vernisaj.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB CJ ARges și Muzeul Judetean Arges.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Danemarca câștigă FIBA U18 EuroBasket 2025 – Division B la Pitești, cu MVP Noah Norgaard