Spania are în plan să introducă un concediu medical pentru femeile care suferă de dureri menstruale severe, anunță presa din peninsula iberică. Proiectul legislativ respectiv include – pe de altă parte – și prelungirea concediului de maternitate plătit înainte de naştere şi modificări ale legilor privind avortul.
Printre modificări se numeră eliminarea cerinței ca persoanele cu vârste de 16 şi 17 ani să facă avort doar cu permisiunea părinţilor sau a tutorilor. Această lege a fost introdusă în 2015, de către un alt guvern. Propunerea de lege va include, de asemenea, reguli mai stricte în ceea ce priveşte maternitatea surogat, care este interzisă în Spania.
Aceste propuneri au fost prezentate la începutul acestui an de ministrul pentru egalitate, Irene Montero.
Legislaţia spaniolă face parte dintr-o reformă mult mai complexă în domeniul sănătăţii reproducerii. Sursele de presă, care au văzut părţi din lege, au precizat că aceasta urmează să fie prezentată cabinetului la începutul săptămânii viitoare.
Menstruația va fi tratată ca o afecțiune de sănătate
În proiect se atestă faptul că vor fi permise trei zile de concediu medical pentru perioadele de dureri severe, cu un bilet medical, care ar putea fi extins la cinci zile, temporar, potrivit BBC. Dar nu este de aşteptat ca aceste beneficiu să se aplice celor care suferă de un ușor disconfort.
Proiectul face parte dintr-o abordare mai amplă de tratare a menstruaţiei ca pe o afecţiune de sănătate, care include, eliminarea TVA-ului pentru unele produse de igienă, aşa-zisa „taxă pe tampoane” şi prevede punerea la dispoziţie gratuit a produselor de igienă de acest tip în centrele publice, precum şcolile şi închisorile.
Citește, de asemenea, pe anchetaonline.ro: