anchetaonline.ro

Scandal la Ștefănești! Tânăr de 22 de ani reținut

de | 17.09.2025 14:53 | Județean, Eveniment

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Orașului Ștefănești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, au continuat cercetările în cazul unui scandal din Ștefănești și au reținut un tânăr de 22 de ani din Ștefănești, fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de loviri sau alte violențe.

Potrivit IPJ Argeș, în noaptea de 22 spre 23 august a.c., după miezul nopții, pe fondul unui conflict spontan, doi bărbați de 43 și 44 de ani, ambii din Ștefănești, au fost agresați de alte patru persoane: doi bărbați de 35 și 31 de ani, ambii din Pitești, și două femei, de 27 de ani, din Pitești și de 33 de ani, din Ștefănești. La acțiunile violente a luat parte și tânărul de 22 de ani, din Ștefănești.

Acesta a fost depistat pe 16 septembrie a.c., fiind condus la sediul Poliției pentru audieri. După administrarea probatoriului, el a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Reamintim că, pe 14 septembrie, în același dosar, cei doi bărbați și cele două femei implicate au fost reținuți pentru 24 de ore. Ulterior, față de aceștia a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-au produs faptele cercetate.

Precizăm că această etapă face parte dintr-un proces penal aflat în desfășurare, în cadrul căruia sunt respectate toate drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală. De asemenea, persoanele
cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la soluționare definitivă a cauzei.”, transmite IPJ Argeș

Foto descriptiv/ arhivă

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Argeșeni reținuți în urma unui scandal

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: