De azi: Rusia nu va mai furniza curent electric Finlandei

de | 14.05.2022 08:30 | După subiect, Eveniment, Știri

În urma anunțului Finlandei cu privire la intenția clară de aderare la NATO, Rusia a hotărât că începând de sâmbătă, 14 mai, va suspenda furnizarea de curent electric către Finlanda.

Anunțul a fost făcut, vineri, de compania intermediară finlandeză RAO Nordic Oy, deţinută de compania rusească InterRAO.

RAO Nordic a subliniat, prin intermediul unui comunicat de presă, că a fost „forțată să suspende importul de electricitate” începând cu 14 mai.

RAO Nordic nu este în măsură să efectueze plățile pentru energia electrică importată din Rusia. Această situație este excepțională și s-a întâmplat pentru prima dată în cei peste 20 de ani de istorie comercială a noastră”, a transmis compania.

Pe de altă parte, compania din Finlanda, Fingrid, precizează că importul cu energie electrică din Moscova va fi suspendat „pentru moment”, prin prisma problemelor întâmpinate în primirea plăților pentru energia electrică vândută pe piață. Totodată, finlandezii susțin că energia electrică din Rusia reprezintă aproximativ 10% din consumul total și că importurile de la ruși pot fi înlocuite.

Eram pregătiţi pentru asta şi nu va fi greu. Ne putem descurca mărind puţin importurile din Suedia şi Norvegia”, au transmis reprezentanții societății Fingrid.

Foto Evenimentul Zilei

E OFICIAL! Finlanda vrea să adere la NATO: „Rusia a provocat asta”

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Finlanda | NATO | Rusia | Suedia