Atenție, șoferi! Traficul pe Autostrada A1 București-Pitești este blocat, în aceste momente, din cauza unui incendiu.
Potrivit Centrului Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române, la kilometrul 15+500 de metri, pe sensul spre Pitești, în zona localității Ciorogârla, județul Ilfov, un TIR încărcat cu parchet a luat foc în mers.
Din fericire, șoferul a reușit să coboare la timp din cabină, fără a suferi leziuni.
Potrivit sursei citate, autovehiculul este oprit pe banda de urgență, iar pompierii acționează pentru lichidarea incendiului. Pentru a permite intervenția echipajelor specializate, traficul rutier a fost oprit pe ambele sensuri de circulație.

Foto: DRDP București
Pentru prevenirea accidentelor rutiere, conducătorii auto sunt sfătuiți să ruleze cu prudență sporită, să păstreze distanta regulamentară între vehicule și să se asigure temeinic la schimbarea direcției de deplasare.
Sursă foto: Info Trafic Pitești Județul Argeș/ DRDP București
Sursă video: Info Trafic AG/VL/DB
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro
Trafic dat peste cap pe Autostrada A1, după ce roțile unui camion s-au desprins