Vineri, 7 noiembrie PROCONSUL urcă pe scena de la HUSH Pitești!
Trupa aniversează 25 de ani de la „Tatuaj” și piesa care ne-a scris în suflet: „Cerul” și îi invită pe argeșeni să sărbătorească împreună un sfert de secol de emoții, iubire și muzică adevărată.
Aceste melodii nu îmbătrânesc niciodată.
Ele trăiesc în noi, se împletesc cu amintirile noastre cele mai dragi și ne răsună în suflet ori de câte ori avem nevoie de alinare.
Așa este și „Cerul”, piesa care, acum 25 de ani, odată cu lansarea albumului „Tatuaj”, a devenit un imn al iubirii, al dorului și al speranței.
Îndrăgita formație de muzică Pop – Rock, Proconsul, a fost înfințată în anul 1999.
Proconsul a fost prima trupă din România care a câștigat trofeul Cerbul de aur.
De precizat faptul că la început, membrii trupei s-au reunit sub numele de “Take Five” (din 1994 până în 1998, au cantat sub acest nume in Suedia), însă în anul 1999 au ales sa isi schimbe numele în PROCONSUL. Au lansat apoi maxi-single-ul de succes “De la ruși” și au început să compună primele piese originale.
Tot „Cerul” ne-a purtat către un moment istoric în muzica românească: în 2001, am devenit prima trupă românească care a câștigat prestigiosul trofeu Cerbul de Aur, un triumf ce a adus România pe scena marilor festivaluri internaționale.”, transmite trupa.
Concertul de pe 7 Noiembrie va începe la ora 22:00 (Accesul fiind de la ora 19:30).
Toți cei interesați pot achiziționa bilete de pe:
iabilet.ro dar și fizic în locație.
Ia-ți prietenii și petrece o seară de vineri de neuitat la Club Hush alături de Proconsul!
Distracția continuă cu îndrăgita solistă Costinela Toma care va cânta live sâmbătă, 8 noiembrie.
Te așteptă o seară plină de energie, muzică bună și vibe-uri pozitive! De la ora: 20:30!
Intrarea este liberă iar rezervări se pot face la numărul de telefon: 0733 956 283
Situat într-o zonă ușor accesibilă și primitoare, Hush Pitești nu este doar un loc unde iei masa, ci o destinație pentru cei care caută o experiență completă.
Interiorul îmbină eleganța modernă cu o notă cozy, oferind un cadru rafinat și prietenos.
La Hush, fiecare fel de mâncare spune o poveste. Meniul este creat cu grijă, folosind ingrediente proaspete și combinații surprinzătoare care îmbină influențe internaționale cu reinterpretări contemporane ale preparatelor tradiționale.
Hush Pitești nu înseamnă doar un meniu variat și servicii impecabile. Restaurantul găzduiește frecvent seri tematice, evenimente cu muzică live, degustări, brunch-uri de weekend și petreceri private.
Editor și autor de content media, cu experiență în presa online, PR și în promovare social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.
Citește articolele pe același subiecte: