anchetaonline.ro

Hipermarketul Carrefour din Argeş Mall ar putea fi cumpărat de patronii Dedeman

de | 24.12.2025 18:34 | Pitești, Câmpulung Muscel, Din ediția tipărită, Economic, Importante, Mioveni, Ștefănești

▼ De asemenea, alte 7 marketuri şi magazine express din judeţul Argeş ar putea intra în portofoliul fraţilor Pavăl.

O posibilă tranzacție de amploare ar putea avea efecte directe și în județul Argeș, unde rețeaua Carrefour este bine reprezentată. Potrivit informațiilor apărute recent în spațiul public, frații Dragoș și Adrian Pavăl, fondatorii Dedeman, ar fi interesați de preluarea operațiunilor Carrefour din România, valoarea afacerii fiind estimată între 750 și 900 de milioane de euro. Informația privind interesul antreprenorilor români a fost publicată de Profit.ro.

Deocamdată, nici Pavăl Holding, nici reprezentanții Carrefour nu au confirmat oficial existența unei astfel de tranzacții. Publicația Profit.ro a solicitat puncte de vedere din partea ambelor companii, însă până în prezent nu a fost transmis un răspuns oficial.

Interesul pentru vânzarea activelor din România vine în contextul în care grupul francez Carrefour a apelat la banca BNP Paribas pentru a analiza apetitul investitorilor față de o eventuală cesiune a operațiunilor locale. Demersul are loc după ce retailerul a decis, în vara acestui an, retragerea de pe piața din Italia.

Carrefour are o prezență semnificativă pe piața românească, cu un total de 458 de magazine la nivel național și venituri de aproape 2,3 miliarde de euro obținute în primele nouă luni ale anului 2023. În județul Argeș, rețeaua include opt unități comerciale: cinci în municipiul Pitești – dintre care un hipermarket în Argeș Mall, un supermarket și trei magazine de tip express – precum și alte trei magazine în Câmpulung, Mioveni și Ștefănești. O eventuală schimbare de proprietar ar putea influența direct aceste unități și angajații lor din județ.

Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Trei societăți din Argeș – în Top 500 cele mai mari companii din Europa Centrală și de Est

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/nadia-ciochina/" target="_self">Nadia Ciochina</a>

Articol scris de Nadia Ciochina

Jurnalist de investigații și editor, cu peste 20 de ani experiență în presă, autor și coordonator pentru numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Argeș Mall | Câmpulung | Carrefour | Dedeman | Fraţii Pavăl | Mioveni | Pitești | Ștefănești