Ioana Fฤcฤleaศฤ: โSiguranศa copiilor noศtri nu este negociabilฤ!โ
Valul de violenศฤ din rรขndul minorilor, care รฎn ultimele luni a ศocat opinia publicฤ la nivel naศional, pare departe de a se opri. Cazuri extreme, precum cel al copilului de 15 ani ucis cu sรขnge rece, รฎntr-o crimฤ premeditatฤ de alศi doi minori, de 13 ศi 15 ani, care รฎi erau consideraศi prieteni, au รฎnfiorat o ศarฤ รฎntreagฤ ศi au readus รฎn prim plan o realitate dureroasฤ: ศcoala nu mai este, รฎn toate cazurile, un spaศiu sigur pentru copii.
Trei episoade traumatizante petrecute รฎn ศcolile argeศene รฎn ultima lunฤ, dar ศi alte cazuri din ultimul an รฎnregistrate รฎn rรขndul elevilor au determinat-o pe prefecta judeศului Argeศ, Ioana Fฤcฤleaศฤ, sฤ รฎi convoace, de urgenศฤ, pe reprezentanศii Inspectoratului ศcolar Judeศean Argeศ ศi ai structurilor de ordine publicฤ, รฎntr-o ศedinศฤ organizatฤ luni, 2 februarie, รฎn vederea analizฤrii unei serii de incidente grave petrecute recent รฎn unitฤศi de รฎnvฤศฤmรขnt din judeศ ศi pentru stabilirea unor mฤsuri ferme care sฤ garanteze siguranศa elevilor.
Profesor de 64 de ani – reศinut pentru agresiune sexualฤ
Gravitatea situaศiei este subliniatฤ de cazurile concrete semnalate รฎn ultimele zile. La o ศcoalฤ din comuna Dรขrmฤneศti, o elevฤ de doar 13 ani a reclamat comportamentul neadecvat al unui profesor รฎn vรขrstฤ de 64 de ani. Cadrul didactic a fost reศinut pentru agresiune sexualฤ chiar รฎn acest weekend.
Un alt incident s-a produs la o unitate de รฎnvฤศฤmรขnt din Costeศti, unde doi elevi au fost implicaศi รฎntr-o bฤtaie ศi au fost reศinuศi de autoritฤศi. รn plus, nu mai puศin de 41 de elevi care au asistat la conflict au fost sancศionaศi, semn al unui climat ศcolar tensionat ศi al unei toleranศe periculoase faศฤ de violenศฤ.
La un liceu din Piteศti, un elev a agresat doi muncitori care desfฤศurau lucrฤri รฎn incinta unitฤศii de รฎnvฤศฤmรขnt, incident ce ridicฤ semne de รฎntrebare inclusiv cu privire la securitatea persoanelor aflate temporar รฎn ศcoli.
85 de acte de violenศฤ รฎn ศcoli – consemnate รฎn 2025
Datele statistice prezentate de prefect sunt, la rรขndul lor, รฎngrijorฤtoare: pe parcursul anului 2025 au fost รฎnregistrate 85 de acte de violenศฤ รฎn ศcolile din judeศul Argeศ, dintre care 29 doar รฎn ultimele patru luni.
โTrebuie sฤ acศionฤm ferm ศi imediat. Nu voi tolera astfel de situaศii. Copiii noศtri trebuie sฤ fie รฎn siguranศฤ la ศcoalฤ.โ, a subliniat Ioana Fฤcฤleaศฤ, cerรขnd totodatฤ cadrelor didactice mai multฤ vigilenศฤ.
Prefectul a mulศumit Poliศiei Argeศ pentru intervenศiile de pรขnฤ acum ศi a cerut โvigilenศฤ maximฤ ศi aplicarea legii รฎn litera ศi spiritul eiโ ศi รฎn perioada urmฤtoare. โNu putem ศi nu vom asista pasivi la astfel de comportamente. Siguranศa copiilor noศtri nu este negociabilฤ!โ, a concluzionat reprezentantul guvernului รฎn teritoriu.
Convocarea de urgenศฤ anunศatฤ pentru รฎnceputul sฤptฤmรขnii viitoare vine ca un semnal clar cฤ prefectul de Argeศ cere asumare privind gravitatea fenomenului, pe care ศi-a propus sฤ nu-l ย ascundฤ sub preศ, declanศรขnd o serie de mฤsuri rapide รฎnainte ca alte nenorociri sฤ mai afecteze ศcoala argeศeanฤ.
Cฤtฤlin Gherzan: โEste rezultatul unor ani รฎntregi รฎn care disciplina, autoritatea cadrului didactic ศi colaborarea realฤ cu familia au fost erodateโ

Convocarea de urgenศฤ a profesorilor ศi a instituศiilor cu atribuศii รฎn menศinerea ordinii publice, decisฤ de prefectul judeศului Argeศ,ย scoate la suprafaศฤ o problemฤ mult mai adรขncฤ decรขt o succesiune de incidente izolate:ย criza de siguranศฤ ศi de autoritate din sistemul educaศional romรขnesc.
รn acest context sensibil, vocea mediului privat implicat direct รฎn educaศie trebuie รฎn egalฤ mฤsurฤ ascultatฤ. Antreprenorul argeศean Cฤtฤlin Gherzan, fondator al reศeleiย Lexfort Schoolย โ care include grฤdiniศe, after-schooluri ศi ศcoli private โ atrage atenศia asupra faptului cฤย siguranศa รฎn unitฤศile de รฎnvฤศฤmรขnt nu se poate construi doar prin intervenศii reactive, ci printr-un sistem coerent, preventiv ศi profesionist.
โEducaศia nu รฎnseamnฤ doar materie, ci mediu sigur ศi reguli clareโ
โCeea ce vedem astฤzi รฎn ศcolile din Romรขnia este rezultatul unor ani รฎntregi รฎn care disciplina, autoritatea cadrului didactic ศi colaborarea realฤ cu familia au fost erodate. Nu putem cere performanศฤ academicฤ รฎntr-un climat de fricฤ, violenศฤ sau haos.โ, subliniazฤ Cฤtฤlin Gherzan.
Antreprenorul considerฤ cฤย diferenศa majorฤ dintre sistemul privat ศi cel de stat nu este neapฤrat finanศarea, ci modul de organizare: reguli ferme, comunicate clar elevilor ศi pฤrinศilor; protocoale de siguranศฤ aplicate consecvent; monitorizare permanentฤ a comportamentelor cu risc; intervenศie timpurie, prin consiliere psihologicฤ ศi dialog.
โรn unitฤศile Lexfort, orice abatere serioasฤ este tratatฤ imediat, transparent ศi รฎn colaborare cu familia. Nu ascundem problemele sub preศ, pentru cฤ asta รฎnseamnฤ sฤ le laศi sฤ explodeze mai tรขrziu.โ, explicฤ acesta.
ย โCadrul didactic nu poate fi ศi profesor, ศi psiholog, ศi agent de pazฤโ
รn opinia lui Cฤtฤlin Gherzan, statisticile prezentate de prefect โ 85 de acte de violenศฤ รฎntr-un singur an โ aratฤย eศecul unei abordฤri bazate exclusiv pe sancศiuni post-factum.
โNu este suficient sฤ intervenim dupฤ ce copilul a fost agresat, umilit sau traumatizat. Prevenศia รฎnseamnฤ prezenศฤ: profesori formaศi sฤ recunoascฤ semnele timpurii, psihologi activi รฎn ศcoli, reguli de acces clare ศi control real asupra a ceea ce se รฎntรขmplฤ รฎn incinta unitฤศilor de รฎnvฤศฤmรขnt.โ
Antreprenorul salutฤ fermitatea prefectului, dar avertizeazฤ cฤย responsabilitatea nu poate fi pasatฤ exclusiv pe umerii profesorilor: โCadrul didactic nu poate fi ศi profesor, ศi psiholog, ศi agent de pazฤ. Avem nevoie de politici publice care sฤ aducฤ resurse reale รฎn ศcoli, nu doar apeluri la vigilenศฤ.โ
Un apel la parteneriat publicโprivat รฎn educaศie
Cฤtฤlin Gherzan considerฤ cฤ soluศiile existฤ deja รฎn Romรขnia, inclusiv รฎn Argeศ, dar suntย insuficient valorificate: โMediul privat are ศi expertizฤ, proceduri ศi modele funcศionale. ย Parteneriatele reale รฎntre ศcoli publice ศi private ar putea deveni o soluศie pragmaticฤ, nu ideologicฤ.โ
รntr-un judeศ รฎn care incidentele din ศcoli au devenit alarmante, mesajul antreprenorului este clar:ย siguranศa elevilor nu poate fi negociatฤ, dar nici improvizatฤ.
Material realizat de redacศia Ancheta.
Sursฤ foto: ediศia tpฤritฤ.
Citiศi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Cฤtฤlin Gherzan: โNota de platฤ a deciziilor din pandemie ajunge acum la contribuabiliโ


























