anchetaonline.ro

Mașini blocate din cauza viscolului. Intervenție de urgență a salvamontiștilor

de | 18.02.2026 13:47 | Eveniment, Național

Suntem spre finalul iernii, dar ninsorile abundente și viscolul au pus stăpânire pe România. Au fost probleme în mai multe zone din țară. Peste 200 de copaci şi stâlpi s-au prăbuşit, iar zeci de mașini au fost avariate.

De asemenea, zăpada și viscolul au închis autostrăzi și drumuri naționale.

Probleme au fost și cu traficul aerian și cel feroviar. Mai multe zboruri au fost anulate sau deviate pe alte aeroporturi, iar trenurile au avut întârzieri semnificative sau au fost anulate.

De asemenea, zeci de autoturisme, în care se află peste 100 de persoane, au rămas astăzi blocate în zona Vârfului Plopul, Munții Cerbu, din cauza unui episod scurt, dar intens de viscol.

Potrivit șefului Salvamont, Sabin Cornoiu, citat de viațagorjului.ro, viscolul a afectat un sector de aproximativ un kilometru.

În sprijinul persoanelor blocate din cauza viscolului intervin salvamontiștii gorjeni.

Salvamontiștii din cadrul Serviciului Salvamont al Consiliului Județean Gorj, aflati in serviciul de tura operativa din Baza Salvamont Ranca, intervin in sprijinul persoanelor ramase in autoturismele blocate de viscol in zona vf. Plopul- mt. Cerbu .”, transmit reprezentanții Salvamont România

Salvamontiștii recomandă tuturor celor care intenționează să se deplaseze în zonele montane să obțină informații actualizate despre starea vremii și prognoza meteo estimată pentru zona dorită și să efectueze călătoria doar dacă aceasta este strict necesară.

Sursă foto: captură video Salvamont România

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Traficul rutier în Argeș se desfășoară în condiții de iarnă! Recomandările polițiștilor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: