anchetaonline.ro

Produs românesc recunoscut în UE: „Batog de sturion” primește indicație geografică protejată. Ce este și cum se prepară?

de | 18.02.2026 14:32 | Lifestyle, Național

Un nou produs românesc primește recunoaștere europeană: Comisia Europeană a aprobat includerea IGP „Batog de sturion” în registrul indicațiilor geografice protejate. Preparatul este realizat din file dorsal de sturion provenit din acvacultură, crescut în condiții controlate, fără contaminanți. ”Batog de sturion” se alătură astfel celor peste 3.900 de produse protejate la nivel european, consolidând reputația gastronomiei românești.

Este importantă afumarea cu fum din lemn de esență tare

IGP „Batog de sturion” din România este un produs alimentar obținut din filé dorsal de sturion din acvacultură. Acești sturioni au caracteristici dezirabile precum dieta alimentară apropiată de cea a sturionilor din mediul natural și faptul că trăiesc în condiții propice dezvoltării și reproducerii, într-un mediu controlat, fără contaminanți. Filetat, depielat și porționat manual, produsul are o structură compactă, pentru o feliere ușoară.

Procesul de fabricație a „Batogului de sturion” include sărarea cu un amestec de sare gemă și zahăr, zvântarea pentru obținerea consistenței cu o umiditate reziduală de minim 35 %, precum și afumarea cu fum din lemn de esență tare, pentru desăvârșirea gustului și a culorii.

Gustul dulce-sărat este însoțit de un gust „de carne”, specific speciilor de sturion.

Filé-ul dorsal este prelevat de la exemplare de sturion în greutate de minim 7 kilograme cu  proporție de grăsime de minim 7%. Acestea determină ca, la finalul prelucrării, produsul să aibă o umiditate reziduală de minim 35%. Folosirea filé-ului dorsal conferă produsului o structură compactă, din care se pot obține porții, prin feliere, cu același aspect.

Potrivit celor de la Ministerul Agriculturii, aria geografică a produsului „Batog de sturion” IGP este aria județului Tulcea, conform organizării administrative a României. Aceasta include Delta Dunării și gurile Dunării cu ieșire la Marea Neagră.

Această nouă denumire se alătură celor peste 3.900 de denumiri protejate deja incluse în baza de date eAmbrosia. Mai multe informații sunt disponibile și pe paginile privind politica în domeniul calității.

Al 16-lea produs românesc recunoscut și înregistrat la nivel european

Potrivit Ministerului Agriculturii, celor 15 produse românești recunoscute și înregistrate la nivel european li se alătură, începând de astăzi, cea de-a 16-a denumire protejată – „Batog de sturion” (IGP).

Iată cele 15 produse deja înregistrate: Magiun de prune de Topoloveni (Indicație Geografică Protejată), Salam de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Novac afumat din Țara Bârsei (Indicație Geografică Protejată), Scrumbie afumată de Dunăre (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Sibiu (Indicație Geografică Protejată), Cârnați de Pleșcoi (Indicație Geografică Protejată), Cașcaval de Săveni (Indicație Geografică Protejată), Salata cu icre de știucă de Tulcea (Indicație Geografică Protejată), Telemea de Ibănești (Denumire de Origine Protejată), Salată tradițională cu icre de crap (Specialitate Tradițională Garantată), Plăcintă dobrogeană (Indicație Geografică Protejată), Pită de Pecica (Indicație Geografică Protejată), Salinate de Turda (Indicație Geografică Protejată), Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România – Specialitate Tradițională Garantată și Cârnați din topor din Vâlcea – Indicație Geografică Protejată.

În prezent, România mai are 13 produse aflate în etapa de verificare la nivelul Comisiei Europene: 4 pentru înregistrare ca Indicație Geografică Protejată (IGP) și 9 pentru înregistrare ca Specialitate Tradițională Garantată (STG).

Sursă foto: FB Comisia Europeană în România.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mașini blocate din cauza viscolului. Intervenție de urgență a salvamontiștilor

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-vlad/" target="_self">Ana Vlad</a>

Articol scris de Ana Vlad

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: