anchetaonline.ro

Cătălin Gherzan: „Un buget realist și fundamentat este esențial. Lipsa lui creează instabilitate!”

de | 23.02.2026 07:43 | Județean, Din ediția tipărită, Politic

Într-un moment în care guvernul vorbește despre disciplină fiscală și stabilitate, lipsa bugetului adoptat transmite exact semnalul opus, avertizează omul de afaceri piteștean Cătălin Gherzan. „Eu cred că trebuie un buget realist și fundamentat. Dar lipsa lui până la această dată creează instabilitate”, afirmă acesta, într-o declarație care lovește direct în zona sensibilă a actualei guvernări.

Potrivit lui Gherzan, în lipsa bugetului, instituțiile publice funcționează provizoriu, pe baza creditelor bugetare din anul anterior. „Asta înseamnă imposibilitatea lansării de proiecte noi, amânarea investițiilor și lipsa angajărilor sau a programelor noi. Practic, administrația funcționează la avarie”, spune antreprenorul.

El atrage atenția că efectele nu sunt doar administrative. „Proiectele mari de infrastructură – autostrăzi, spitale, școli – pot fi suspendate, întârziate sau finanțate fragmentar. Consecința este stagnarea economică și pierderea unor fonduri europene”, avertizează Gherzan.

În opinia sa, incertitudinea bugetară are impact direct și asupra piețelor financiare. „Piețele reacționează negativ la incertitudine fiscală. Crește costul împrumuturilor statului, scade încrederea investitorilor și poate apărea presiune pe cursul valutar și pe dobânzi. Stabilitatea nu se declară, se construiește prin decizii clare și predictibile”, afirmă acesta.

„Un stat fără buget transmite imagine de criză politică și de incapacitate de guvernare”

Cătălin Gherzan mai susține că lipsa bugetului poate genera întârzieri în plăți și tensiuni în sistemul public. „Pot apărea întârzieri la subvenții, blocaje în programe sociale sau probleme în finanțarea autorităților locale. Salariile și pensiile nu sunt suspendate automat, dar pot exista tensiuni în cash-flow”, explică el.

În același timp, mediul privat este afectat direct. „Companiile care depind de contracte publice sau de rambursări de TVA și fonduri europene pot întârzia investiții, pot reduce personal sau pot intra în dificultate financiară. Pentru mediul de afaceri, predictibilitatea este esențială”, subliniază antreprenorul.

Din perspectivă politică, Cătălin Gherzan consideră că situația transmite un semnal problematic. „Un stat fără buget transmite imagine de criză politică și de incapacitate de guvernare. Înseamnă vulnerabilitate, nu stabilitate.”

Concluzia sa este clară: „Lipsa bugetului nu oprește complet statul, dar înseamnă funcționare limitată, blocaj investițional și risc economic crescut. Dacă vorbim despre stabilitate, ea trebuie să înceapă cu un buget realist și fundamentat. Altfel, spunem că facem exact ceea ce, în realitate, nu putem face.”

 

Foto: ediția tipărită

 

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

https://anchetaonline.ro/video-constantin-cotimanis-moment-emotionant-pe-scena-de-ziua-sa-300234/

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/iulia-badulescu/" target="_self">Iulia Bădulescu</a>

Articol scris de Iulia Bădulescu

Jurnalist cu 21 de ani de experiență în presă, fiind specializată pe secțiunile de politică, administrație și pamflet, cu abilități editoriale complexe. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole