Pregătirile pentru Simfonia Lalelelor intră în linie dreaptă la Pitești. Organizatorii au anunțat că agenții economici care doresc să participe la ediția a 49-a a festivalului, ce va va avea loc în perioada 17 – 26 aprilie 2026, își pot depune cererile pentru închirierea spațiilor comerciale până la data de 20 martie 2026. Majoritatea activităților vor avea loc în Parcul Lunca Argeșului, unde vor fi amenajate zone speciale pentru târgul de flori, food-court și produse tradiționale sau hand-made. Selecția participanților va fi făcută de organizatori în funcție de calitatea produselor și a serviciilor oferite, iar comercianții acceptați vor fi anunțați până la începutul lunii aprilie.
Administrația locală anunță că solicitările agenților economici în vederea închirierii spațiilor de comercializare amenajate în incinta Parcului „Lunca Argeșului”, în perioada festivalului, se primesc până în data de 20 martie 2026 – ultima zi în care acestea se înregistrează.
Organizatorii – Primăria Municipiului Pitești, prin: S.C. Salpitflor Green S.A., S.P.E.P. Pitești, A.D.P. Pitești, Centrul Cultural Pitești și Filarmonica Pitești – își rezervă dreptul de a face selecția participanților, în funcție de calitatea produselor și a serviciilor oferite, în limita locurilor disponibile, pentru zonele de comercializare amenajate în incinta parcului:
- Târgul de flori – oferă celor interesaţi posibilitatea de a comercializa produse pentru casă şi grădină: flori, plante ornamentale la balot/ghiveci/rădăcină nudă, material dendro-floricol, arbuști fructiferi, pomi fructiferi, răsaduri de flori, flori la ghiveci, semințe de flori, bulbi, accesorii decorative (ghivece ornamentale, de producție, glastre, jardiniere), mobilier urban pentru parcuri şi grădini, unelte și scule de grădinărit.
Pentru închirierea spațiilor de comercializare, agenții economici pot depune solicitarea, până la data de 20 martie 2026, la sediul actual al Primăriei Municipiului Pitești (fostul Centru de Calcul), la Centrul de Informații pentru Cetățeni, sau o pot trimite on-line, la adresa de e-mail primaria@primariapitesti.ro, cu referința „Simfonia Lalelelor”.
- Zona destinată experiențelor culinare (food court) – deținătorii de amplasamente de tip „food truck”, care doresc să participe la acest eveniment, pot transmite cererile până la data de 20 martie 2026, fie pe adresa de e-mail: primaria@primariapitesti.ro, fie la sediul primăriei (fostul Centru de Calcul), la Centrul de Informații pentru Cetățeni.
Documentaţia necesară eliberării acordului pentru utilizarea temporară a locurilor publice în scopul desfăşurării de activităţi comerciale poate fi consultată accesând link-ul: https://www.primariapitesti.ro/documentaia-necesara-eliberarii-acordului-pentru-utilizarea-temporara-a-locurilor-publice-in-scopul-desfasurarii-de-activitai-comerciale.
Obligatoriu, documentația depusă trebuie să fie însoțită de fotografii ale amplasamentului de tip „food truck” și de lista evenimentelor la care solicitantul a participat anterior.
- Zona destinată comerțului de produse din plante / tradiționale / hand-made – oferă spații amenajate pentru producători și meșteri populari, în care vor fi comercializate: produse manufacturate, personalizate (tematică florală) pentru evenimentul „Simfonia Lalelelor”, produse din plante (dulcețuri, miere, siropuri, ceaiuri, tincturi, produse naturiste).
Perioada de analiză a cererilor este cuprinsă între 21 martie și 25 martie, dată după care, până la 1 aprilie, vor fi anunțați cei care obțin acordurile de închiriere spațiu.
Foto descriptiv. Sursă foto: FB Cristian Gentea
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Simfonia Lalelelor 2026 costă 760.000 de lei. Cum vor fi cheltuiți banii!












