Mediul economic solicită prelungirea Kurzarbeit  până la finele anului

de | 25.05.2022 13:56 | Economic, Național, Știri

▶ Apel al industriei argeșene către Guvernul României!

În perioada pandemiei, s-a adoptat Kurzarbeit, un pachet de măsuri care a venit în sprijinul agenților economici, când au fost nevoiți să reducă activitatea, fie din cauza întreruperilor din lanțul de aprovizionare, fie din cauza focarelor de infecție.

Prin Kurzarbeit  s-au putut evita concedierile în masă, pentru că a permis reducerea timpului de lucru cu până la 80%, fără a afecta foarte mult veniturile angajaților, salariul fiind de 75% pe perioada respectivă, o parte fiind suportată de către stat.

Odată cu ridicarea stării de alertă, la 3 luni distanță, aplicarea Kurzarbeit încetează și nu s-a adoptat niciun act normativ care să înlocuiască această măsură, deși industria are în continuare mari probleme. Necesitatea prelungirii Kurzarbeit este argumentată de către Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș, care vorbește în numele mediului economic din județ.

De pe 9 iunie, industria producătoare rămâne fără o măsură de sprijin vitală – Kurzarbeit

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș este în permanentă legătură cu membrii săi, care sunt unele dintre cele mai importante companii din județul Argeș și chiar din țară. Prin aceste contacte permanente am fost solicitați să tragem încă o dată un semnal de alarmă cu privire la situația extrem de dificilă pe care numeroase companii, mai ales cele din domeniul automotive, o parcurg ca urmare a restricțiilor economice apărute pe fondul conflictului din Ucraina și a crizelor multiple de pe piața energiei, a materiilor prime, a lanțurilor de aprovizionare deteriorate etc.

În luna martie a acestui an, cu ocazia unei mese rotunde organizate de CCIA Argeș împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Argeș, am aflat despre actul normativ care asigura prelungirea prevederilor mecanismului Kurzarbeit  pe o perioadă de încă 3 luni de la data încetării stării de alertă – 9 martie 2022. Acest termen expiră în data de 09 iunie a.c., adică foarte curând! Precizăm că acest mecanism a fost foarte util companiilor și menținerea lui cel puțin până la sfârșitul anului 2022 ar fi un sprijin real și eficient pentru industria românească.

Am salutat la acea dată acest demers al Guvernului României! Îl susținem cu toată tăria și acum și insistăm cu fermitate ca pașii necesari pentru menținerea implementării și după 9 iunie a.c. să fie făcuți cu celeritate, deoarece companiile argeșene, mai ales cele din industria auto – preponderente în zona noastră, de-abia reușesc să-și regăsească ritmul după crizele multiple pe care le-au parcurs și încă le mai parcurg.

Opinia companiilor este că o continuitate predictibilă în oferirea acestui gen de măsuri minimale de susținere este vitală. Cum vital este și ca implementarea lor să nu se prelungească în birocrația pe care o cunoaștem atât de bine, pentru că atunci nu vor mai servi nimănui. Companile vor fi capabile să diminueze șocurile acestor factori doar dacă primesc bani ACUM și nu peste luni de zile.

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Argeș adresează și pe această cale o cerere fermă Guvernului României și tuturor reprezentanților județului Argeș din Parlamentul României, senatori și deputați, să susțină pe toate căile posibile continuarea mecanismului Kurzarbeit și după 9 iunie a.c., însoțit și de altele similare, în sprijinul industriei românești și argeșene.” – este mesajul CCIA Argeș.


Kaufland crește salariile angajaților cu 24%!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Ucraina