▼LICEU: Colegiul Economic „Maria Teiuleanu”, Pitești
▼ECHIPĂ: Sebastian Andreica, Mario Antonescu, Delia Cojocaru, Cristian Ionescu, Nicolas Neață, Rareș Tirică – elevi și tineri antreprenori pasionați de sustenabilitate și inovație
▼COORDONATOR: prof. Marian Bănică
Într-o lume în care clădirile consumă tot mai multă energie, echipa VitraSolar propune o schimbare de perspectivă: transformarea ferestrelor din simple elemente de construcție în surse active de electricitate. Ideea lor de business își propune să revoluționeze piața energetică și a construcțiilor din România, prin introducerea unor panouri vitrate fotovoltaice transparente, capabile să înlocuiască geamurile convenționale și să producă energie verde direct la nivelul fațadei.
Produsul, denumit „Clarity”, face parte din categoria tehnologiilor BIPV (Building Integrated Photovoltaics) și funcționează ca un „termopan inteligent”.
Acesta combină performanțele unei ferestre moderne – izolație termică și fonică excelentă – cu capacitatea de a genera energie electrică din surse regenerabile, atingând o eficiență de aproximativ 85 W/m² și reducând semnificativ consumul de energie al clădirilor.
În plus, soluția este gândită astfel încât să se integreze natural în arhitectura clădirilor, fără a compromite designul.
Adresabilitatea proiectului este una extinsă, de la dezvoltatori imobiliari și companii din domeniul construcțiilor, până la instituții publice sau proprietari care își doresc independență energetică și locuințe inteligente. Pentru a răspunde diverselor nevoi, echipa a conceput soluții complete și pachete promoționale precum „Smart Balcony”, „Eco Gazebo” sau „Independence Office”, care includ atât panourile fotovoltaice, cât și sisteme de stocare și conversie a energiei (baterii și invertoare).
Dincolo de componenta inovatoare, VitraSolar este gândit ca un business sustenabil, cu o capacitate inițială de producție de 350 mp lunar și o echipă operațională dedicată de 13 angajați, ceea ce va asigura profitabilitatea afacerii încă din primul an de funcționare.
În același timp, beneficiile ecologice sunt considerabile, prin reducerea semnificativă a emisiilor de carbon și optimizarea consumului energetic al clădirilor.
„Impactul ecologic este unul major: utilizarea eficientă a tehnologiei noastre poate duce la evitarea a zeci de tone de emisii de CO2 anual. Când prețurile la energie sunt o provocare constantă, iar protejarea mediului a devenit o prioritate globală, produsul nostru vine ca o soluție ideală.”, transmit tinerii antreprenori din echipa VitraSolar.
Pe termen lung, aceștia își propun extinderea pe piețele din Europa Centrală și de Est, dar și dezvoltarea unui centru propriu de cercetare în domeniul materialelor vitrate inteligente. VitraSolar devine astfel mai mult decât un produs – este un trend către un mod mai eficient și responsabil de a construi.
„VitraSolar nu oferă doar un simplu geam, ci un produs premium completat de servicii de consultanță tehnică, proiectare personalizată, transport, montaj și mentenanță.
Cu VitraSolar, transformăm fiecare fereastră într-o sursă activă de energie curată!”
Sursă foto: ediția tipărită.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Maratonul pentru Educație Antreprenorială din Argeș: tinerii învață să transforme ideile în viitor













