anchetaonline.ro

Accident grav pe DN 7. Mașină răsturnată lângă calea ferată

de | 13.04.2026 15:46 | Eveniment, Național

Un grav accident rutier a avut loc, în această după-amiază, pe DN 7  Râmnicu Vâlcea-Sibiu, în apropierea localității Tuțulești, județul Vâlcea.

Conform primelor informații, în accident ar fi fost implicate 3 autovehicule. În urma coliziunii, unul dintre acestea s-a răsturnat în afara carosabilului, lângă calea ferată, iar o persoană a rămas încarcerată.

Polițiștii rutieri, alături de pompierii vâlceni, intervin la fața locului pentru gestionarea situației, acordarea sprijinului necesar și dirijarea circulației.

Intervin forțe din cadrul Stației de Pompieri Brezoi, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare și o autospecială de descarcerare, precum și 3 ambulanțe aparținând SAJ.

Salvatorii au acționat rapid pentru scoaterea victimei dintre fiarele contorsionate ale autoturismului și au predat-o echipajului medical, în stare de inconștiență. Medicii au început imediat manevrele de resuscitare, în condițiile în care persoana prezenta leziuni grave.

Având în vedere gravitatea situației, la fața locului a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Potrivit Centrului Infotrafic, traficul rutier este oprit în ambele direcții. Se estimează reluarea normală a circulației după ora 16.00.

Foto: DRDP Craiova

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro: 

Cum va fi vremea în următoarele 2 săptămâni

 

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/daniela-neacsa/" target="_self">Daniela Neacșa</a>

Articol scris de Daniela Neacșa

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, pasionată de fotografie și handmade.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte:

Ultimele articole