Copiii din Topoloveni și din împrejurimi vor avea parte de o sărbătoare cum nu au mai văzut! De 1 Iunie, Bodo și soția sa, Loredana Marin, prin Atelierul de Joacă (un proiect pe care cei doi l-au dezvoltat în pandemie în comuna Dobrești) vor organiza un festival dedicat celor mici.
Acesta va fi găzduit într-un spațiu idilic pus la dispoziție de către DEX Residence, primul complex rezidențial ridicat în Topoloveni și care are un generos spațiu de recreere.
Pictură pe față, tobogan gonflabil, înghețată și vată pe băț
Programul va începe la ora 10:30 la DEX Residence, iar intrarea este liberă pentru toți participanții. Primii 100 de sărbătoriți vor primi și premii de la DEX Residence. Nu este nevoie de programare sau rezervarea locului.
Va fi un adevărat festival al copilăriei pe 1 iunie, la Topoloveni, care se va întinde până pe seară. Vom avea personaje îndrăgite de cei mici, pe Mickey Mouse și Hello Kitty. Vom avea jocuri în aer liber, pictură pe față și multe activități distractive. Va fi și o zonă de fast – food, tobogan gonflabil, iar toată distracția va fi însoțită de muzică, pentru că un DJ ne va fi alături.”, ne-a povestit Bodo, îndrăgitul solist de la Proconsul.
În zona de food-court, micii invitați se vor putea delecta atât cu produse fast-food, adică burgeri, chicken wings, crispy chicken, dar și cu grătar tradițional românesc. Spre deliciul și bucuria copiilor, aceștia vor fi răsfățați cu înghețată, vată pe băț și băuturi răcoritoare.
În timp ce copiii vor avea parte de distracție la cote maxime, părinții se vor putea relaxa. În zona de picnic a DEX Residence vor putea servi cocktailuri non-alcoolice sau alcoolice, sucuri și fresh-uri pregătite de Old Street 78 by Vasilescu Narcis Catalin. De dinamizarea atmosferei cu muzică de calitate pentru mici și mari se va ocupa Privent Society.
Miercuri, 1 iunie, de la 10.30, copiii din Topoloveni și localitățile învecinate sunt invitați la la DEX Residence, în Topoloveni, pe str. Nicolae Ionescu, nr. 1, ca să participe la cea mai mare petrecere de ziua lor.
Intrarea este liberă atât pentru copii, cât și pentru adulți!
Bodo s-a mutat la Dobrești, cu familia, la începutul pandemiei
Bogdan (Bodo) Marina și soția sa, Loredana, alături de cei doi băieți, au devenit argeșeni în 2020, la începutul pandemiei. Aceștia s-au mutat la Dobrești, unde aveau deja o locuință rustică, cu un spațiu verde generos, grădină și pomi fructiferi.
Însă, nu doar că s-au mutat la Dobrești, dar au și dezvoltat un proiect unic pentru localitate, la inițiativa Loredanei, sprijinită pe toate fronturile de Bodo și cu sponsorizări din partea oamenilor cu suflet mare. Cu multă muncă, în martie 2021 au deschis Atelierul de Joacă, un centru educațional dedicat copiilor din localitate. Aici, cei mici sunt ajutați la teme, dar au parte și de o mulțime de activități care să îi învețe cum să se comporte în societate, să își dezvolte personalitatea și să devină niște adulți responsabili.
După cum ne-a povestit artistul de la Proconsul, în viitorul apropiat vor avea și o acțiune în care invitați vor fi copii orfani din Ucraina.
Vom avea un schimb intercultural în care vom miza pe jocuri și timp de calitate. Loredana are numeroase activități cu copiii de la Atelier, prin care învață o multitudine de lucruri și cum să reacționeze în diferite situații de viață. De exemplu, recent, au făcut niște interviuri, astfel încât copiii să știe să comunice și să ofere răspunsuri, pentru că nu se știe când vor fi puși într-o postură de acest gen și doar cu exercițiu vor deprinde asemenea abilități.”, ne-a mai declarat Bodo.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Surpriză! Bazinele din Pitești arată super cool! Se licitează terasele!