▼ Trei femei au fost condamnate pentru fraudarea fondurilor europene! Una dintre ele este Ramona Constantin, personaj ce apare în mai multe dosare de corupţie!
În urmă cu patru ani, Curtea de Conturi Europeană a scos la iveală o realitate incomodă privind utilizarea fondurilor europene în România: zeci de pensiuni construite cu bani UE funcționau, în fapt, ca locuințe de vacanță private. În urma verificărilor efectuate la aproape 120 de unități de cazare, doar aproximativ 70 mai erau active după expirarea perioadei contractuale de cinci ani, România înregistrând una dintre cele mai mici rate de supraviețuire a proiectelor analizate. În realitate, unele structuri nu au fost niciodată puse la dispoziția turiștilor, deși acesta fusese scopul declarat al finanțării.
Mai multe astfel de proiecte derulate în judeţul nostru, care păreau să confirme acest tipar, au ajuns în atenția procurorilor anticorupţie. În decembrie 2024, DNA Piteşti a trimis în judecată un dosar privind o presupusă „pensiune-fantomă” din comuna Bascov, satul Uiasca. Printre inculpați apare din nou Ramona Constantin, nume prezent în mai multe dosare privind presupuse fraude cu fonduri europene obținute prin AFIR pentru construcția de pensiuni în Argeș.
► Pensiune cu bani de la UE şi documente falsificate
Potrivit procurorilor, Raluca-Georgeta Stan (fostă Mierlă), prin întreprinderea sa individuală și cu presupusa complicitate a Ramonei Constantin și a Lenuței Nițescu, ar fi folosit documente și declarații false pentru a obține peste 378.000 de lei destinați construirii unei pensiuni agroturistice. Ironia cazului: unitatea, cunoscută în 2018 drept Pensiunea Trust, figura clasificată cu două stele și opt locuri de cazare, iar ulterior a fost scoasă la vânzare chiar de proprietară printr-un anunț publicat pe OLX.
Săptămâna trecută, Tribunalul Argeş s-a pronunţat în acest dosar, toate cele trei inculpate fiind găsite vinovate de către judecătorul de caz. Dacă patroana pensiunii a scăpat cu o pedeapsă cu suspendare, celelalte două inculpate s-au ales cu condamnări la închisoare cu executare. Astfel, Raluca Stan a primit o condamnare de 2 ani şi 6 luni cu suspendare pentru comiterea infracţiunii de folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, în baza cărora a obţinut fonduri europene, fapta fiind în formă continuată.
Ramona Constantin şi Lenuţa Niţescu, în schimb, au primit o pedeapsă de 3 ani şi 6 luni, ce va fi executată în regim de detenţie. Numele celor două apar şi în alte dosare de corupţie ce vizează pensiuni din Călineşti, Budeasa sau Bradu, dovadă că nu se aflau la prima astfel de „investiţie” turistică.
Instanţa le obligă pe cele trei inculpate să restituie către AFIR toată suma primită ca finanţare, plus penalităţi şi dobânzi, care vor fi calculate de la data decontării fiecărei tranşe de plată până la data plăţii efective. Ţinând cont că cererile de plată au fost depuse în urmă cu peste 10 ani, este clar că suma va creşte semnificativ. De asemenea, judecătorul a decis desfiinţarea a zeci de documente despre care a stabilit că au fost falsificate de cele trei inculpate pentru a pune mâna pe banii europeni.
Hotărârea Tribunalului Argeş nu este definitivă, acesta fiind doar finalul procesului de fond. Împotriva deciziei judecătoreşti dispuse vineri 15 mai se poate înainta apel, în termen de 10 zile de la comunicarea copiei hotărârii.
Citiţi, de asemenea, pe anchetaonline.ro:















