Poliția Locală Pitești organizează, pe 21 mai, evenimentul „Ziua Porților Deschise”, dedicat celebrării a 19 ani de activitate.
Începând cu ora 10:00, toți cei interesați sunt așteptați la sediul instituției din Bulevardul Eroilor pentru a descoperi activitatea zilnică a polițiștilor locali și dotările cu care aceștia își desfășoară misiunile.
Evenimentul este dedicat și celor mici – școlari și preșcolari –, pentru care vor fi organizate jocuri interactive și sesiuni foto cu autospecialele din dotare. Cei prezenți vor putea vedea de aproape echipamentele utilizate de polițiști și vor afla mai multe despre rolul pe care aceștia îl au în asigurarea ordinii și siguranței publice în municipiul Pitești.
De asemenea, cei prezenți vor avea acces în camera de monitorizare a orașului, de unde pot vedea în timp real ce se întâmplă în municipiu și cum contribuie tehnologia la menținerea siguranței publice.
La final, cei mici vor primi insigna „Micul Polițist Local”, iar părinții vor fi recompensați cu cadouri simbolice.
Partenerul evenimentului este compania Daperom, unul dintre cei mai apreciați și titrați dealeri Dacia din România, care din acest an este și dealer Renault. Compania a susținut de-a lungul timpului numeroase campanii de informare și educație civică.
Recent, Daperom a fost și partener de mobilitate al Simfonia Lalelelor, reconfirmând sprijinul acordat proiectelor importante pentru comunitatea locală.
Sursă foto: Daperom
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
Aproape 1,8 milioane de români își sărbătoresc onomastica de Sfinții Constantin și Elena













