anchetaonline.ro

Cât ghinion! Șofer lovit de două mașini în aceeași intersecție, în Pitești! La volan, doi pensionari

de | 22.05.2026 12:20 | Eveniment, Pitești

UPDATE

Conform celor mai recente date, în accident au fost implicate trei autoturisme. Unul dintre șoferii implicați, un bărbat de 40 de ani, care circula regulamentar pe bulevardul IC Brătianu, a avut parte de o zi ghinionistă, dacă luăm în calcul circumstanțele producerii evenimentului rutier.

Totul s-a petrecut în intersecția cu strada Maternității, unde o femeie de 65 de ani, din Dârmănești, aflată la volanul unui Toyota, și un bărbat de 77 de ani, din Poiana Lacului, care conducea un alt autoturism pe aceeași stradă, nu ar fi acordat prioritate la pătrunderea în intersecție.

În urma manevrelor greșite, ambele vehicule au lovit Audi-ul condus de bărbatul de 40 de ani, care circula pe drumul prioritar.

Așa cum precizam, o femeie a fost rănită. Din fericire, aceasta a suferit leziuni superficiale. Cei trei șoferi au fost testați pentru alcool, rezultatele fiind negative.

Polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, cum s-a produs accidentul.


Știre inițială

Un accident rutier s-a produs, vineri, la orele prânzului, la intersecția dintre str. Maternității și bld. IC Brătianu. Din primele informații, două autovehicule au fost implicate în evenimentul rutier.

La fața locului au ajuns pompierii cu o autospecială de stingere și un echipaj SMURD. Conform surselor noastre, o femeie a fost rănită.

Victima a fost asistată medical și preluată de ambulanță. Ea va fi transportată la spital pentru investigații și îngrijiri medicale.

Circumstanțele producerii accidentului sunt în curs de stabilire, fiind desfășurate cercetări. Traficul rutier este îngreunat.

 

colaj Ancheta/ Foto Facebook Info Trafic Pitești/ Whatsapp INFO TRAFIC PITEȘTI JUDEȚUL ARGEȘ

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Mărturia emoționantă a unui asistent de la SJU Pitești! Și-a văzut familia pe masa de operație

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: accident