anchetaonline.ro

(VIDEO) ”Ne-au nenorocit!” Reacția patronului Conașu’ Iacob în timp ce flăcările îi mistuiau afacerea. Update

de | 03.07.2026 11:40 | Eveniment, Județean

UPDATE

Contactați de redactorii Ziarului Ancheta, reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Argeș au declarat că, din primele verificări, incendiul ar fi fost provocat de un scurtcircuit electric.

Este vorba despre o concluzie preliminară, urmând ca o cauză exactă a izbucnirii incendiului să fie stabilită după finalizarea cercetărilor desfășurate de autoritățile competente.


Știre inițială

La câteva ore după incendiul puternic care a cuprins o magazie de furaje din incinta complexului Conașu’ Iacob, din comuna Albota, patronul afacerii a lansat acuzații grave. Gabi Matei susține că focul nu ar fi izbucnit accidental, ci ar fi fost provocat intenționat.

Omul de afaceri a transmis un mesaj pe rețelele de socializare chiar în timpul intervenției pompierilor. Acesta afirmă că focul a fost provocat intenționat.

Munca mea, munca noastră… Ne-au neorocit.Au reușit să ne nenorocească, gata! Sunt sigur 100%”, a fost reacția sfâșietoare a patronului la vederea flăcărilor.

Deocamdată, autoritățile nu au transmis informații cu privire la circumstanțele în care a izbucnit focul. Specialiștii urmează să stabilească în urma cercetărilor cauza exactă a incendiului.

Amintim că incendiul a izbucnit vineri dimineață, 3 iulie. La fața locului a fost o mobilizare majoră de forțe. Pompierii au acționat cu patru autospeciale de stingere, o autoscară și un echipaj SMURD.

În timpul intervenției, un tânăr de 17 ani a suferit un atac de panică. Acesta a fost evaluat de echipajul SMURD, însă a refuzat transportul la spital. În urma verificărilor se va stabili cauza izbucnirii incendiului.

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:

Update: Incendiu puternic în zona Conașu’ Iacob! Un minor de 17 ani a avut nevoie de îngrijiri medicale

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/ana-maria-tomescu/" target="_self">Ana Maria Tomescu</a>

Articol scris de Ana Maria Tomescu

Editor și autor de content media, cu 6 ani de experiență în presa online, autor a peste 5000 de titluri, specialist PR și social media. Absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, cu master în Științele Comunicării.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Albota | Gabi Matei | incendiu