Pasager beat în Otopeni! A fost încătușat de poliție!

de | 16.06.2022 21:53 | Eveniment, Pitești, Știri

Un pasager beat, în vârstă de 32 de ani, a devenit violent la coborârea din avion în aeroportul Otopeni. Motivul de furie al bărbatului a fost acela că oamenii legii au vrut sa îl legitimeze. Acesta le-a adresat mai multe injurii pasagerilor din avion în timpul zborului.

Polițiștii l-au imobizilat și încătușat pe pasager după ce acesta a încercat să le smulgă din mână actul de identitate. De asemenea, bărbatul s-a ales cu o amendă de 4.000 lei pentru „săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau verbală asupra unei persoane aflate în perimetrul unui aeroport”, informează sindicatul Europol.

Chiar dacă evenimentul s-a petrecut în urmă cu câteva zile, polițiștii de frontieră se confruntă zilnic cu astfel de probleme, subliniază Europol.

Îi felicităm pe colegii noștri pentru modul de intervenție, iar celor care consumă alcool și fac scandal atunci când călătoresc, le transmitem că sancțiunile sunt destul de mari și riscă să piardă zborul”, spun sindicaliștii într-o postare pe Facebook.

 

A avut loc marți, 14 iunie, iar echipajul companiei aeriene care opera zborul Lyon – Bucureşti a solicitat, prin turnul de control, intervenţia politiei de frontieră la aterizare. Protagonistul incidentului este român și are 32 de ani.”, precizează Poliția de Frontieră în privința incidentului.

 

Motivul solicitării a fost un pasager, cetăţean român în vârstă de 32 ani, care a provocat scandal la bordul aeronavei, aducând injurii la adresa echipajului şi pasagerilor. Bărbatul, aflându-se sub influenta bauturilor alcoolice, a fost preluat de la aeronavă, la aterizare, de către politia de frontieră din aeroport. Deoarece acesta manifesta un comportament recalcitrant, poliţiştii de frontieră l-au imobilizat pe cel în cauză, conducându-l în spaţiul Politiei de Frontieră, pentru cercetări, unde s-a solicitat prezenta medicului aeroportului. În conformitate cu prevederile legale în domeniu (Legea 21/2020 privind Codul aerian), poliţiştii de frontieră l-au sancţionat contravenţional pe cel în cauza cu suma de 4.000 lei pentru săvârşirea fără drept a oricărui act de violenţă fizică sau verbală asupra unei persoane aflate in perimetrul unui aeroport (art. 126, lit. x) coroborat art. 127 lit.a)”, arată un comunicat al Poliției de Frontieră.

Sursa Foto Digi24

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

( VIDEO) Au început protestele la carburanți în Pitești!

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Europol | Otopeni