Au început Zilele orașului Mioveni! Concerte rock și paradă moto în acest week-end!

de | 24.06.2022 14:55 | Lifestyle, Mioveni, Știri

În perioada 24 iunie – 3 iulie, Mioveniul este în sărbătoare. Festivitățile prilejuite de Zilele orașului, prin care se celebrează 537 de ani de la prima atestare documentară, încep chiar astăzi, cu festivalul Rock’N Ride Fest Mioveni, ajuns la cea de-a treia ediția. Organizatorii promit muzică rock de calitate și distracție responsabilă pe două roți!

Rock’N Ride Fest Mioveni are loc în zilele de 24 și 25 iunie, în zona de picnic Făget, unde sunt așteptați pasionații de motociclete și iubitorii de muzică rock. Participanții vor avea parte de o serie de concursuri, demonstrații de îndemânare moto, bere rece și grătare încinse. Intrarea și camparea sunt gratis.

Pe scena festivalului vor urca trupele Ultimul Tren, Timpuri Noi, Fără Vise, Trooper, 7 Tears Ago, Rana, Nuanțe, Blană Bombă, Myst.

Fiecare zi a festivalului va debuta cu tradiționala paradă moto ce va traversa centrul orașului.
Rock’N Ride Fest Mioveni este organizat de Centrul Cultural Mioveni, alături de Primăria Orașului și Storm Riders RC Mioveni, în cadrul evenimentelor dedicate sărbătorii Zilelor Orașului Mioveni.

Competiții sportive

Sâmbătă și duminică, 25 și 26 iunie are loc cea de-a treia ediție a concursului de pescuit sportiv la crap „CUPA MIOVENI 2022”, dar Campionatul Național de Rallycross, etapa II, la Baza Sportivă Bemo Mioveni.
Competiția de pescuit este găzduită de Balta Berzei din comuna Căldăraru. Participarea se face în echipe de două persoane, fără limită de vârstă. Competiția este una de tip open, în care se va premia cea mai mare cantitate de pește capturată pe parcursul a 22 de ore și se adresează EXCLUSIV pescarilor din orașul Mioveni. Nu se percepe taxă de participare, însă locurile sunt limitate! Adunarea pe baltă se face sâmbătă, la ora 16.00, iar finala concursului este duminică după-amiază.
Campionatul Național de Rallycross va lua startul sâmbătă, la ora 12, la Baza Sportivă Bemo. La start se vor alinia participanți din mai multe zone ale țării, care se vor întrece la clasele:
– Juniori 1 (piloți cu vârsta până la 14 ani),
– Juniori 2 (piloți cu vârsta până la 18 ani), H1, H2, H3, H4 și
– Master (piloți cu vârsta de peste 50 de ani).
Noutatea din acest an este înființarea unei clase de piloți, juniori și seniori, formată exclusiv din doamne și domnișoare.
Sâmbătă se derulează două manșe, iar duminică, de la 11.00 o manșă și finala. La ora 15.00, pe 26 iunie, are loc premierea campionatului.
<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/oana-bahrim/" target="_self">Oana Bahrim</a>

Articol scris de Oana Bahrim

Jurnalist cu 18 ani de experiență în presă cu peste 5000 de titluri publicate și cu implicare în numeroase proiecte media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: Căldăraru | Centrul Cultural Mioveni | Făget | Mioveni | Rallycross