O încăierare s-a finalizat cu producerea unei crime în parcarea Iulius Mall Suceava, vineri seara, acolo unde un angajat al parcului de distracții, amenajat în zonă pentru celebrarea Zilelor Sucevei, a fost înjunghiat de un tânăr.
Potrivit martorilor, cei doi ar fi avut o altercație din cauza unor neînțelegeri la aparatul de box, după ce tânărul, în vârstă de 26 de ani, nu ar fi vrut să plătească biletul la joc.
În cele din urmă, acesta a scos un cuțit și a înjughiat victima, un bărbat de 37 de ani, în abdomen. A fost transportat, de urgență, la spital, însă medicii nu l-au putut salva.
În timpul conflictului, un alt angajat ar fi fost tăiat la mână de agresor.
Mai mult, potrivit patronului victimei, tânărul de 26 de ani venise și în urmă cu câteva seri în aceeași zonă, fiind pus pe scandal de fiecare dată.
Da, au mai fost şi serile trecute. Veneau aproape în fiecare seară, voiau gratis. Am încercat să aplanăm tot timpul, adică îi mai dădeam gratis”, a declarat patronul victimei, conform Observatornews.ro.
Polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de omor calificat.
Tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca mâine să ajungă în fața judecătorilor pentru luarea unei măsuri preventive.
Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro:
https://anchetaonline.ro/acum-baiat-inecat-in-bazinul-trivale-se-fac-manevre-de-resucitare-35136/