Școala, locul în care copiii ar trebui să învețe, să se dezvolte și să se simtă în siguranță se confruntă cu o realitate îngrijorătoare. Mai multe incidente petrecute recent au readus în atenția publică problema violenței în școli, dar și a siguranței elevilor și a cadrelor didactice.
Dincolo de violența care șochează, aceste cazuri readuc în atenție o problemă gravă: cât de protejați sunt în incinta școlii cei care se așază la catedră cu misiunea de a modela minți și caractere, dar și elevii, cărora școala ar trebui să le ofere un mediu sigur, unde agresiunile verbale și fizice din partea colegilor nu ar trebui să fie prezente de nicio parte sau alta.
Sindicatul Învățământ Preuniversitar Argeșean Muntenia a solicitat inclusiv un protest național împotriva violenței în școli, după cele întâmplate. Despre agresiunile din mediul educațional și măsurile care s-ar putea lua pentru ca școala să devină un mediu mai sigur pentru elevi și profesori, am discutat în următorul interviu cu liderul SIPA Muntenia, Adrian Voica.
Atacul de la Bistrița asupra unei profesoare a readus în atenție problema siguranței în școli. Cât de protejați sunt, în realitate, profesorii în România și cât de gravă este situația?
Atacul de la Bistrița este un semnal de alarmă extrem de grav. Profesorii și elevii trebuie să se simtă în siguranță în școală, nu să se teamă pentru integritatea lor fizică. Din păcate, asemenea situații readuc în discuție și responsabilitatea clasei politice. De 36 de ani, educația a fost prea des subfinanțată, iar profesorii au fost insuficient apreciați și remunerați. Am ajuns să cerem performanță, responsabilitate și autoritate unor oameni cărora societatea, prin deciziile politice, nu le-a acordat întotdeauna respectul și sprijinul cuvenite. Siguranța în școli nu este un privilegiu. Este o obligație fundamentală a statului!
La nivelul SIPA Muntenia au fost situații în care ați primit sesizări legate de abuzuri suferite de cadre didactice din partea elevilor?
În activitatea sindicală întâlnim situații tensionate în relațiile dintre profesori, elevi și părinți, inclusiv probleme privind respectarea demnității și a autorității cadrului didactic. Trebuie însă să distingem între conflictele obișnuite, amenințări și agresiuni. Poziția noastră este categorică: niciun profesor nu trebuie să accepte intimidarea, umilirea sau violența ca parte a profesiei sale. Sindicatul are obligația să apere demnitatea și drepturile salariaților, inclusiv atunci când acestea sunt încălcate în relația cu elevii sau părinții.
Aveți o evidență a agresiunilor asupra profesorilor din unitățile de învățământ din Argeș? Câte cazuri au fost semnalate în ultimii ani și ce tipuri de agresiuni predomină? Sunt cazuri izolate sau un fenomen în creștere?
Nu dispunem de o statistică oficială completă care să ne permită să afirmăm câte agresiuni au avut loc în județul Argeș sau dacă numărul acestora a crescut. Tocmai de aceea solicităm instituțiilor competente o evidență transparentă a incidentelor, diferențiată pe agresiuni fizice, amenințări, intimidări și violență verbală. Nu trebuie să exagerăm fenomenul, dar nici să îl minimalizăm. Chiar și un singur profesor agresat reprezintă un eșec al mecanismelor de protecție.
Profesorul agresat este o victimă care trebuie protejată, nu un vinovat căruia i se reproșează că nu și-a gestionat clasa
Cât de multe dintre aceste incidente ajung să fie raportate oficial? Există profesori care aleg să nu reclame agresiunile de teamă că vor fi acuzați că nu știu să gestioneze o clasă?
Nu putem aprecia procentul incidentelor neraportate în lipsa unor date verificabile. Există însă riscul ca un profesor să evite raportarea, temându-se de reacția conducerii, de conflictele cu părinții sau de afectarea imaginii sale profesionale. Această mentalitate trebuie schimbată radical. Profesorul agresat este o victimă care trebuie protejată, nu un vinovat căruia i se reproșează că nu și-a gestionat clasa. Conducerea școlii trebuie să încurajeze raportarea și să aplice procedurile legale, nu să ascundă incidentele pentru a proteja imaginea instituției.
În cazul de la Bistrița, potrivit informațiilor apărute în presă, elevul ar fi publicat mesaje pe rețelele sociale înainte de atac. Ce mecanisme ar trebui să existe pentru identificarea acestor semnale?
Orice amenințare credibilă trebuie tratată cu maximă seriozitate, indiferent dacă apare în școală sau pe rețelele sociale. Elevii, părinții și profesorii trebuie să știe cui pot semnala asemenea situații, inclusiv confidențial.
Consilierul școlar, conducerea unității și, atunci când este necesar, poliția trebuie să intervină rapid, potrivit competențelor. Nu dorim supravegherea permanentă a copiilor, ci mecanisme eficiente de prevenire, cu respectarea drepturilor lor. Un semnal de alarmă ignorat poate avea consecințe dramatice.
Cât de pregătiți sunt profesorii să gestioneze situațiile în care un elev devine agresiv? Beneficiază de instruire practică sau trebuie să se descurce singuri?
Profesorii sunt formați pentru educație, nu pentru intervenții în situații de violență extremă. Este necesară instruirea practică periodică privind prevenirea conflictelor, evacuarea, protejarea elevilor și solicitarea ajutorului specializat. Nu putem pretinde unui profesor să intervină singur în fața unui elev înarmat. Aici se vede și efectul finanțării insuficiente: avem nevoie de mai mulți consilieri școlari, specialiști și personal de sprijin. Profesorul nu trebuie transformat simultan în educator, psiholog, polițist și agent de pază.
Familia are un rol esențial în educarea copilului, școala trebuie să identifice și să gestioneze comportamentele de risc
Unde se rupe lanțul responsabilităților atunci când un elev manifestă comportamente violente: la familie, școală, consiliere psihologică sau colaborarea dintre instituții?
Responsabilitatea este comună, dar nu egală și nici nediferențiată. Familia are un rol esențial în educarea copilului, școala trebuie să identifice și să gestioneze comportamentele de risc, iar specialiștii și instituțiile competente trebuie să intervină. Există și o responsabilitate politică majoră.
Timp de 36 de ani, guvernele succesive nu au acordat constant educației resursele necesare. Salarizarea insuficient de atractivă și diminuarea prestigiului social au făcut ca profesia didactică să fie tot mai puțin dorită de către tineri. O profesie care ar trebui să se afle printre cele mai respectate a ajuns, în multe situații, insuficient valorizată. Nu putem marginaliza profesorul în societate și apoi să îi cerem să rezolve singur toate problemele societății!
Ce se întâmplă concret cu un profesor agresat de un elev? Ce obligații are conducerea școlii și ce demersuri trebuie făcute?
Profesorul trebuie protejat imediat, iar incidentul trebuie raportat și documentat. Conducerea școlii are obligația să aplice procedurile privind gestionarea cazurilor de violență, să asigure măsurile de protecție și să sesizeze instituțiile competente atunci când situația o impune. În cazurile grave, trebuie solicitată intervenția de urgență a poliției și asistență medicală de urgență. Profesorul poate beneficia de sprijin sindical, juridic și psihologic, în condițiile legii. SIPA Muntenia nu va accepta ca agresiunile asupra cadrelor didactice să fie minimalizate sau ascunse pentru protejarea imaginii unei școli.
Sunt suficiente măsurile disciplinare prevăzute de legislația școlară? Unde există lacune și ce modificări ar trebui să fie prioritare?
Legislația conține sancțiuni și proceduri, însă problema principală rămâne aplicarea lor consecventă și eficientă. Nu cred că simpla înăsprire a sancțiunilor rezolvă violența școlară. Avem nevoie de intervenție timpurie, consiliere psihologică, implicarea familiei și proceduri clare pentru situațiile grave. Sancțiunile trebuie să fie proporționale cu faptele și să respecte drepturile copilului. Trebuie înțeles un principiu fundamental: dreptul unui elev la educație nu poate anula dreptul celorlalți elevi și al profesorilor la siguranță.
Ce măsuri de siguranță ar trebui să fie obligatorii în toate școlile? Este suficientă prezența unui paznic?
Un paznic la intrare nu poate rezolva singur problema violenței. Fiecare școală trebuie să beneficieze de acces controlat, proceduri clare de intervenție, personal instruit, consiliere psihologică și colaborare permanentă cu poliția și instituțiile competente. Aceste măsuri trebuie finanțate corespunzător, indiferent dacă școala se află într-un oraș mare sau într-o comună. Nu putem avea școli sigure doar acolo unde autoritățile locale dispun de bani. Siguranța copiilor și a profesorilor nu trebuie să depindă de codul poștal al școlii.
Nu este un protest împotriva elevilor sau a părinților, ci împotriva lipsei unor măsuri eficiente de protecție
Ați propus conducerii Federației Sindicatelor Libere din Învățământ să inițieze un protest național față de violența din școli. Ce s-ar putea schimba în urma unui asemenea protest?
Da, am propus organizarea unui protest național, ca semnal de solidaritate cu profesorii agresați și ca avertisment adresat autorităților. Nu este un protest împotriva elevilor sau a părinților, ci împotriva lipsei unor măsuri eficiente de protecție și a tratării educației ca prioritate doar în discursurile politice. Solicităm finanțare adecvată, personal de sprijin, consiliere psihologică, proceduri eficiente și măsuri concrete pentru protejarea profesorilor și a elevilor. Trebuie să spunem răspicat că responsabilitatea revine și clasei politice, indiferent de culoarea guvernelor care s-au succedat în ultimii 36 de ani.
Nu poți subfinanța educația decenii întregi, nu poți diminua atractivitatea și prestigiul profesiei didactice, iar apoi să pretinzi că profesorul este singurul responsabil pentru ceea ce se întâmplă în școală. Nu mai avem nevoie de declarații ipocrite de îngrijorare după fiecare incident grav. Avem nevoie de decizii, finanțare și responsabilitate.
O societate care nu își respectă profesorii nu poate construi o școală respectată. Violența din școli nu este doar o problemă de disciplină. Este și expresia unor probleme sociale și instituționale pe care autoritățile trebuie să le trateze cu seriozitate. De 36 de ani, educația a fost prea des sacrificată în numele economiilor bugetare, iar profesia didactică nu a beneficiat de valorizarea pe care o merită. Nu cerem privilegii pentru profesori. Cerem respect, demnitate, salarizare corespunzătoare, condiții de muncă decente și siguranță pentru toți cei aflați în școală. Un stat care nu investește în educație va plăti, mai devreme sau mai târziu, un preț mult mai mare pentru această neglijență. Elevii, profesorii și viitorul României nu trebuie să plătească acest preț!
Un copil aparent liniștit, cu un comportament considerat normal, poate ascunde suferințe emoționale profunde
După cazul de la Bistrița, Piteștiul a generat un nou incident, petrecut la Liceul „Armand Călinescu”, unde un elev l-a rănit pe altul cu o macetă după ce fusese, conform primelor informații, victima unui caz de bullying. Cât de gravă este problema bullyingului în școlile din Argeș?
Incidentul de la Liceul „Armand Călinescu” din Pitești, survenit după cazul grav de la Bistrița, reprezintă un nou semnal de alarmă privind siguranța în unitățile de învățământ. Ne exprimăm întreaga solidaritate cu elevii agresați, cu familiile acestora și cu întregul colectiv de cadre didactice al liceului, care traversează momente deosebit de dificile.
Felicităm cadrele didactice pentru intervenția promptă și responsabilă, prin care au contribuit la limitarea consecințelor incidentului, demonstrând că profesorii nu sunt doar educatori, ci și oameni care își asumă responsabilități majore pentru protejarea elevilor.
Bullyingul reprezintă o problemă serioasă, ale cărei dimensiuni reale nu pot fi evaluate exclusiv prin numărul incidentelor raportate. Multe situații de intimidare, umilire sau agresiune psihologică rămân nedeclarate, iar consecințele se pot acumula în timp. Niciun elev nu trebuie să se teamă să meargă la școală și niciun profesor nu trebuie să își desfășoare activitatea sub amenințarea violenței!
Cât de importante sunt familia, profesorii și consilierea psihologică atunci când un elev este victima bullyingului?
Sprijinul familiei și al profesorilor este esențial. Un copil aparent liniștit, cu un comportament considerat normal, poate ascunde suferințe emoționale profunde, provocate de umilințe, marginalizare sau intimidări repetate. Totuși, trebuie să fim foarte atenți: eventualele experiențe de bullying nu justifică recurgerea la violență, iar legătura dintre acestea și incidentul concret trebuie stabilită de specialiști și de autoritățile competente.
Considerăm absolut necesară extinderea serviciilor de consiliere psihologică în școli, prin creșterea numărului de consilieri școlari și asigurarea accesului efectiv al elevilor la sprijin de specialitate. Consilierea psihologică trebuie să se adreseze atât victimelor, cât și elevilor care manifestă comportamente agresive, dar și familiilor acestora.
Profesorii au un rol fundamental în identificarea timpurie a semnelor de suferință, însă nu putem transforma cadrele didactice, deja suprasolicitate, în psihologi, asistenți sociali și agenți de securitate! Avem nevoie de echipe multidisciplinare, de colaborare reală între școală, familie, consilierii școlari și instituțiile responsabile de protecția copilului.
Credeți că sunt suficiente măsurile luate de autorități în urma incidentelor care au avut loc?
Intervențiile punctuale, anchetele și măsurile dispuse după producerea incidentelor sunt necesare, dar nu pot înlocui prevenția. Nu este suficient să reacționăm după ce un copil ajunge la spital sau după ce viața unui profesor este pusă în pericol.
Solicităm autorităților responsabile măsuri concrete: evaluarea riscurilor de violență în fiecare unitate de învățământ, aplicarea efectivă a procedurilor antibullying, suplimentarea personalului de consiliere, colaborarea permanentă cu familiile și instituirea unor mecanisme rapide de intervenție.
Totodată, trebuie analizate efectele claselor supraaglomerate, ale deficitului de personal și ale suprasolicitării profesorilor prin creșterea normei didactice de predare, fără majorări salariale și subevaluarea profesiei la nivel de societate.
Siguranța în școli nu se asigură prin declarații de presă, ci prin personal suficient, resurse financiare, prevenție și responsabilitate instituțională. Nu trebuie să căutăm vinovați în mod automat în rândul profesorilor, care sunt adesea primii chemați să gestioneze situații pentru care nu dispun de mijloacele necesare. SIPA Muntenia condamnă fără echivoc orice formă de violență în mediul școlar și își exprimă solidaritatea cu toți elevii afectați, cu familiile acestora și cu personalul unităților de învățământ.
Facem apel la autoritățile educaționale, administrația publică și instituțiile cu atribuții în protecția copilului să trateze prevenirea violenței școlare drept o responsabilitate comună și permanentă. Școala trebuie să fie un spațiu al educației, al respectului și al siguranței, nu un loc în care elevii și profesorii să se teamă pentru integritatea lor fizică. Nu mai putem aștepta următoarea tragedie pentru a lua măsuri!
Sursă foto: ediția tiparită
