Instituțiile de învățământ din comuna Bradu au organizat ediția din acest an a Târgurilor de Toamnă, evenimente ce au reunit la un loc copiii, cadrele didactice și părinții din comunitate.

Manifestările s-au desfășurat la Școala Primară „Mihai Eminescu”, Școala Gimnazială „Mihai Eminescu”, Creșa Bradu, precum și la Grădinițele „Scufița Roșie” din Bradu și din Geamăna.
Echipele formate din cadre didactice, părinți și elevi au amenajat standuri tematice pline de culoare, unde au expus bunătăți tradiționale, fructe și legume de sezon, dar și decorațiuni specifice anotimpului.
La eveniment a fost prezent și primarul comunei Bradu, Dan Stroe, care a subliniat importanța colaborării dintre școală și familie în cadrul comunității locale.

„Astfel de momente ne reamintesc cât de importante sunt tradițiile, colaborarea dintre școală și familie și bucuria de a fi împreună. Mă bucur să văd că spiritul toamnei prinde viață prin entuziasmul celor mici și prin dăruirea celor care îi îndrumă”, a declarat primarul Dan Stroe.
Edilul a transmis felicitări cadrelor didactice, copiilor și părinților pentru efortul, dedicarea și creativitatea de care au dat dovadă în organizarea expozițiilor din toate unitățile de învățământ participante.
Material realizat de S.P.


























