O persoană fizică din județul Argeș a intrat în atenția inspectorilor Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) după ce a vândut 75 de autoturisme second-hand, în valoare totală de peste 7,2 milioane de lei, fără să își înregistreze activitatea economică și fără să declare obligațiile fiscale aferente. În urma verificărilor, inspectorii au stabilit că bugetul de stat a fost prejudiciat cu peste 1,1 milioane de lei, reprezentând TVA neplătită.
Potrivit Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF), mașinile au fost vândute în perioada mai 2022 – ianuarie 2025. Persoana verificată cumpăra autoturisme atât din România, cât și din alte state, pe care ulterior le vindea către persoane fizice, fără să respecte obligațiile fiscale prevăzute de lege.
Anunțurile de vânzare online, verificate de inspectori
ANAF transmite că inspectorii antifraudă au analizat inclusiv anunțurile publicate pe platformele online de comercializare a autoturismelor second-hand. Astfel, au fost identificate 75 de mașini scoase la vânzare de persoana verificată, valoarea totală a tranzacțiilor depășind 7,2 milioane de lei, mai exact 7.258.790 de lei.
În cadrul verificărilor, inspectorii DGAF au analizat activitatea desfășurată pe platformele de comercializare a autoturismelor second-hand, unde persoana fizică publicase anunțuri de vânzare pentru 75 de autoturisme, achiziționate atât din România, cât și din alte state.” transmite ANAF
Documente utilizate în tranzacții care nu reflectau circuitul comercial real
Controlul a scos la iveală și o serie de nereguli privind documentele folosite în tranzacții. Deși vânzările erau realizate în fapt de argeșean, pentru o parte dintre autoturisme cumpărătorilor le erau puse la dispoziție documente în care apăreau drept vânzători societăți din alte state membre ale Uniunii Europene, inclusiv firme de tip „missing trader”.
În alte situații, erau folosite documente completate de mână, în care figurau datele unor persoane sau entități diferite de cele ale vânzătorului real. Potrivit inspectorilor, aceste metode îngreunau identificarea persoanei care realiza efectiv vânzările și stabilirea obligațiilor fiscale.
Mașinile rămâneau înmatriculate pe numele foștilor proprietari
Nereguli au fost descoperite și în cazul autoturismelor cumpărate din România. Inspectorii au constatat că persoana verificată prelua mașini de la proprietari, oferind la schimb un alt autoturism și o sumă de bani.
Pentru a evita scoaterea din evidență a mașinilor primite, aceasta le solicita foștilor proprietari să le păstreze înmatriculate pe numele lor până la revânzare. Atunci când aceștia nu acceptau, autoturismele erau înregistrate pe numele unor alte persoane fizice, cunoscute ale argeșeanului.
Aceste elemente au evidențiat riscuri privind identificarea vânzătorului real, trasabilitatea operațiunilor comerciale și îndeplinirea obligațiilor fiscale aferente livrărilor.”, transmit reprezentanții ANAF
Prejudiciu de peste 1,1 milioane de lei
Controlul a stabilit că TVA neachitată pentru livrările identificate depășește 1,1 milioane de lei. Având în vedere valoarea prejudiciului, Direcția Generală Antifraudă Fiscală va sesiza organele de urmărire penală competente.
Cazul face parte din verificările desfășurate în cadrul acțiunii ATOM – Analiza și Trasabilitatea Operațiunilor cu Mașini, lansată la 1 octombrie 2026. Prin această acțiune, inspectorii ANAF urmăresc identificarea riscurilor fiscale din comerțul cu autoturisme second-hand, verificând proveniența mașinilor, circuitul comercial și modul în care sunt îndeplinite obligațiile privind TVA.
Controalele vizează în special operațiunile nedeclarate și situațiile în care documentele folosite în tranzacții nu corespund realității economice.
ANAF reamintește că persoanele care desfășoară activități economice trebuie să își înregistreze activitatea, să declare veniturile și să achite taxele și impozitele datorate. Prin acțiunile de control, instituția urmărește combaterea evaziunii fiscale și protejarea comercianților care își respectă obligațiile legale.
Sursă foto: ANAF

























