Ancheta continuă după carambolul devastator produs pe autostrada Trakia din Bulgaria, în urma căruia 12 persoane și-au pierdut viața, iar alte câteva zeci au fost rănite. Un șofer român de TIR a fost reținut de autoritățile bulgare.
Potrivit informațiilor transmise de presa bulgară, bărbatul a fost audiat marți și urmează să fie din nou în fața anchetatorilor miercuri. De această dată, va fi însoțit de un translator, pentru ca împrejurările în care s-a produs tragedia să fie clarificate.
Procurorul districtual din Iambol, Doicin Doicev, a precizat însă că șoferului român nu i-au fost aduse acuzații. Reținerea sa are rolul de a asigura prezența la audieri, iar până în acest moment nicio persoană nu a fost reținută sub acuzația de comitere a unei infracțiuni. Ancheta urmărește în continuare stabilirea cauzelor exacte ale accidentelor.
În paralel, polițiștii bulgari au audiat 44 de martori. Una dintre ipotezele analizate vizează viteza redusă cu care ar fi circulat camionul condus de șoferul român sau poziționarea acestuia pe partea laterală a benzii. Ceața densă de pe autostradă este, de asemenea, un factor important luat în calcul de anchetatori.
Un român rănit, în stare critică
Potrivit agenției naționale de presă bulgară BTA, românul rănit într-unul dintre accidentele de ieri se află în stare critică la Spitalul „Inimă și Creier” din Burgas, unde este internat la terapie intensivă. Acesta a suferit multiple leziuni grave, iar viața îi este în continuare pusă în pericol.
Vești ceva mai bune vin în cazul celorlalte victime internate în aceeași unitate medicală. Un medic infecționist de 37 de ani, rănit în accidente, a fost operat la trei membre și se află sub supraveghere la terapie intensivă, însă viața sa nu este în pericol. Alte patru persoane internate la Burgas sunt în stare relativ bună, după ce au primit îngrijirile medicale necesare.
Între timp, toate cele 86 de vehicule implicate în carambol au fost îndepărtate de pe autostradă, iar traficul a fost reluat. Miercuri, 11 noiembrie, este zi de doliu național în Bulgaria, în memoria celor 12 oameni care au murit în această tragedie.
Foto: News.ro

























