„Incendiu într-un metrou cu 300 de pasageri” – Vezi cu ce s-au confruntat pompierii!

de | 29.06.2022 08:53 | Eveniment, Național, Știri

Pompierii din București au avut de îndeplinit, cu o zi în urmă, o simulare de incendiu la metrou. Cu ajutorul planului roșu, aceștia au salvat un număr de 300 de pasageri.

Pompierii au executat aceste demersuri, după ce, în urmă cu o lună, aceștia au fost puși în fața unei catastrofe adevărate. Incendiul de atunci a avut loc între stațiile Piața Victoriei și Romană.

Pompierii din Capitală au fost puși în fața unei situații delicate, aceștia au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu care a izbucnit chiar între stațiile de metrou. În vagoane erau 300 de persoane, 4 dintre ele fiind blocate. Așa s-a prezentat scenariul unui exercițiu în care pompierii au fost nevoiți să aplice măsurile de salvare.

Totodată, trebuie să fim pregătiți pentru un astfel de eveniment în cazul planului roșu de intervenții. Așa dar, urmează să se instaleze un spital mobil unde se face triajul persoanelor rănite. Un singur cort are capacitatea de 20 de victime, iar persoanele vătămate pot primi ajutor medical la fața locului, din partea paramedicilor. Pentru acest exercițiu, pompierii au intervenit cu șase autospeciale de stingere, cinci mașini SMURD, o descărcare grea și, de asemenea, un echipaj special de salvatori de la Detașamentul Grozăvești, aceasta fiind cea mai apropiată subunitate.

Pompierii au intervenit pentru stingerea incendiului și înlăturarea consecințelor. Important că desfășurăm periodic aceste exerciții pe lângă recunoașterile pe care le desfășoară fiecare unitate de pompieri în raionul propriu acolo unde sunt și stații de metrou”, spune Daniel Vasile, purtător de cuvânt al IGSU.

 

Foto descriptiv

Citiți, de asemenea, pe anchetaonline.ro

Atenție! E-mailuri virusate în numele ANAF

<span style="color: #333333;font-size: 14pt">Articol scris de </span><a href="https://anchetaonline.ro/autor/raluca-balasa/" target="_self">Raluca Bălașa</a>

Articol scris de Raluca Bălașa

Studentă a Facultății de Științe ale Educației, Științe Sociale și Psihologie, Jurnalism, pasionată de fotografie și content media, voluntară în cadrul redacției UPIT Media.

Articole asemănătoare:

Citește articolele pe același subiecte: București | Roman

Ultimele articole