Un miting de susținere a lui Călin Georgescu este programat astăzi, 14 noiembrie, în Parcul Izvor, deși Primăria Capitalei nu a autorizat manifestația.
Primii manifestanți au ajuns deja în București cu autocarele, iar forțele de ordine sunt mobilizate și montează garduri, din cauza riscului crescut de revoltă.
Protestul, promovat de AUR pe rețelele de socializare sub numele „Protest pentru democrație și libertate”, este programat să înceapă la ora 14:00. Participanții sunt așteptați să se adune în parc începând cu ora 13:00.
Manifestația are loc în contextul în care fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, se află în arest preventiv, fiind cercetat pentru înșelăciune și constituirea unui grup infracțional organizat. Susținătorii săi spun că ies în stradă pentru apărarea democrației, a libertății și a drepturilor fundamentale.
George Simion va fi alături de protestatari
Președintele AUR, George Simion, a transmis vineri că manifestația va avea loc chiar dacă nu a primit avizul Primăriei Capitalei. Liderul partidului a precizat că nu se consideră organizator, dar că va fi alături de cei prezenți în Parcul Izvor.
În această dimineață, acesta a revenit cu un mesaj de mobilizare pe pagina sa de Facebook: „Vom avea o zi frumoasă azi! Mulți, uniți, puternici!”.
AUR a anunțat, de asemenea, că la București vor ajunge lideri ai Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR).
De ce a fost refuzată autorizarea protestului
Primarul general Ciprian Ciucu a explicat că la Primăria Capitalei au fost depuse trei solicitări pentru organizarea manifestației, însă toate au fost respinse din motive ce țin de siguranța publică.
Unul dintre argumentele invocate este că în aceeași zi are loc meciul de fotbal România – Polonia, iar în București sunt așteptați aproximativ 3.000 de suporteri polonezi. În plus, specialiștii din cadrul Primăriei ar fi identificat pe rețelele de socializare mesaje și îndemnuri care ridică probleme privind riscul unor incidente violente.
Primăria Capitalei a câștigat, în primă instanță, procesul privind refuzul de avizare a manifestației din Parcul Izvor.
Jandarmeria avertizează asupra riscului de incidente
Jandarmeria Română a transmis anterior că susține dreptul cetățenilor de a participa la proteste pașnice, dar a atras atenția asupra riscurilor legate de desfășurarea simultană a celor două evenimente.
Prezența manifestanților, a suporterilor veniți pentru meciul România – Polonia și aglomerația din centrul Capitalei impun măsuri suplimentare de siguranță.
George Simion a făcut, la rândul său, un apel către instituțiile statului să asigure protecția celor care vor participa la manifestație. Liderul AUR a susținut că își pune la dispoziție întreaga capacitate pentru ca protestul să se desfășoare fără incidente.
Sunt reprezentant al unei părţi importante a societăţii româneşti, care nu poate fi interzisă, nu poate fi scoasă în afara legii şi care nu va dispărea, în ciuda tuturor provocărilor. Eu trebuie să îi reprezint pe aceşti oameni şi de asta eu, mâine, voi ieşi din clădirea Parlamentului şi mă voi alătura manifestanţilor. Aşa că stau la dispoziţia acestor instituţii să găsim o cale. Eu, ca reprezentant legal al manifestanţilor, pentru că m-au votat mulţi dintre ei, îmi pun la dispoziţie toată capacitatea ca să decurgă manifestaţia de mâine fără probleme. Mai mult de atât nu ştiu ce pot face. Mă pun la dispoziţia instituţiilor statului ca manifestaţia de mâine să se desfăşoare cum trebuie şi să asigurăm siguranţa, protecţia celor care doresc să îşi manifeste susţinerea faţă de Călin Georgescu”, a transmis George Simion.
Sursă foto: captură video Antena 3 CNN/ libertatea.ro/ Profimedia/ colaj Ancheta


























