Un tânăr de 22 de ani, din județul Vâlcea, a rămas fără permis după ce a fost prins de radar circulând cu o viteză mult peste limita legală, pe unul dintre bulevardele din Pitești.
Potrivit Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, incidentul a avut loc pe 13 noiembrie, pe bulevardul Nicolae Bălcescu. Polițiștii Biroului Rutier Pitești l-au surprins pe șofer în timp ce conducea cu 141 km/h, deși pe acel sector de drum limita de viteză este de numai 50 km/h.
Practic, tânărul circula cu 91 km/h peste limita legală.
Conducătorul auto a fost amendat, conform OUG 195/2002, iar permisul de conducere i-a fost reținut pentru 120 de zile, în vederea suspendării dreptului de a conduce. Acesta a primit o dovadă înlocuitoare fără drept de circulație.
Peste 100 de amenzi date de polițiștii argeșeni pentru viteză
. În ultimele 48 de ore, polițiștii rutieri din Argeș au desfășurat ample controale în trafic, cu accent pe depistarea șoferilor care apasă prea tare pedala de accelerație, dar și a celor care conduc după ce au consumat alcool sau substanțe psihoactive.
În total, oamenii legii au organizat 250 de filtre rutiere, în colaborare cu polițiștii de ordine publică și reprezentanți ai Registrului Auto Român și Inspectoratului de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier.
În cadrul verificărilor au fost efectuate 622 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau a substanțelor psihoactive.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au aplicat 516 amenzi, în valoare de peste 134.000 de lei. Dintre acestea, 101 au fost pentru depășirea limitei legale de viteză. În 13 cazuri, șoferii au depășit limita cu mai mult de 50 km/h, astfel că au rămas fără permis.
Totodată, polițiștii au reținut 33 de permise de conducere și au retras 23 de certificate de înmatriculare.
Foto descriptiv oradesibiu.ro


























